Mai multe felicitări care ironizează păpușile ce ilustrează personaje din lumea musulmană au intrat în atenția unor activiști din Statele Unite, care au avertizat că mesajele sunt ofensatoare, scrie The Daily Mail.
Păpușile îmbrăcate cu ținute specific musulmane, create de o mamă care a dorit ca fiica sa să se regăsească în propriile jucării, au intrat în atenția unei companii americane care a lansat mai multe felicitări în care ironiza jucăriile.
„Dacă ai curaj, trage șnurul pentru a asculta un mesaj”, scrie pe o felicitare, aluzie la femeile sinucigașe care s-au făcut vinovate de atentate teroriste.
„Te va iubi până la moarte”, este un alt mesaj considerat de activiști ofensator.
Păpușa musulmană Aamina a fost creată de Farzana Rahman.
„Încercam să găsesc jucării care să o ajute pe fiica mea să vorbească limba ei natală, urdu. Pentru că nu găseam nimic, am decis să creez eu păpușa vorbitoare de urdu”, scrie femeia pe site-ul companiei sale.
„Generalizările și stereotipurile negative privind Islamul lovesc adesea în cei care sunt percepuți vizual ca fiind musulmani. Cel mai greu este pentru femeile care poartă hijab”, este de părere Ahmed Rehab de la Consiliul pentru Relații Americano-Islamice.