O americană în vârstă de 32 de ani a fost găsită vinovată de crimă, miercuri, în Arizona, pentru uciderea prietenului său cu lovituri de cuțit, în urma unui proces de senzație, foarte urmărit timp de mai multe luni în America, implicând sex, minciuni și violență, relatează AFP.
Jodi Arias era acuzată de asasinarea, în 2008, a prietenului său Travis Alexander, la vârsta de 30 de ani, într-un atac deosebit de violent, în care victima a fost lovită cu cuțitul de 27 de ori, a fost împușcată în cap și i s-a tăiat gâtul.
Aflată în boxa acuzaților din ianuarie, într-un tribunal din Phoenix, Jodi Arias a pledat că s-a aflat în legitimă apărare. Însă juriul nu a reținut acest argument, considerând că este vorba despre un omor intenționat.
Tânăra, afectată de prezentarea verdictului, riscă pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate timp de 25 de ani.
O mulțime de oameni era prezentă în fața tribunalului, iar procesul a fost transmis în direct de televiziuni americane.
Juriul a ascultat, în timpul audierilor, numeroase detalii despre viața sexuală a cuplului format de Jodi și Travis. Ea a spus că s-a dus la domiciliul prietenului său pe 4 iunie 2008 pentru a face sex, dar că vizita s-a transformat într-o dispută ce a condus la tragedie.