Un cetățean chinez a încercat să scoată din țară 40.000 de euro nedeclarați, pe care i-a ascuns sub haine, bărbatul fiind prins, joi, într-un tren internațional la granița cu Ungaria, în județul Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliția de Frontieră Arad, asupra unui chinez care călătorea cu un tren internațional pe ruta București-Budapesta a fost găsită suma de 40.000 de euro, care nu a fost declarată la graniță.
Bărbatul, în vârstă de 25 de ani și cu reședință în România, urma să iasă din țară ca pasager în tren, dar a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, din județul Arad. El le declarase polițiștilor de frontieră că are asupra sa suma de 10.200 de euro.
„Existând suspiciuni cu privire la faptul că acesta ar putea transporta o sumă mai mare de bani, persoana în cauză a fost dusă la sediul Poliției de Frontieră pentru efectuarea unui control amănunțit. Astfel, pe corpul bărbatului, a fost descoperită ascunsă suma de 40.000 de euro, care nu a putut fi justificată de cel în cauză”, se arată în documentul citat.
Polițiștii de frontieră i-au întrerupt călătoria cetățeanului chinez, cercetările continuând în acest caz.
În urmă cu o săptămână, polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit într-un Porsche Cayenne în care se aflau doi cetățeni chinezi 99.000 de dolari și 50.000 de euro, bani a căror proveniență nu a putut fi justificată.