S&P a confirmat ratingul României la „BB+”

S&P a confirmat ratingul României la BB+
Publicat: 10/05/2013, 11:20
Actualizat: 25/06/2013, 14:59

Standard & Poor’s (S&P) a confirmat ratingurile de credit ale României la „BB+” pentru finanțarea pe termen lung, respectiv la „B” pentru datorii pe termen scurt, cu perspectivă stabilă, apreciind că procesul de consolidare fiscală va continua, cu riscuri în privința perspectivelor economiei, scrie Mediafax.

Standard & Poor’s menține astfel România în categoria speculativă, sau „junk”, nerecomandată pentru investiții pe termen lung. Calificativul „BB+” atribuit datoriilor pe termen lung ale statului român este cu o treaptă sub categoria „investment grade”.

Ratingurile României sunt limitate de nievlul relativ scăzut al Produsului Intern Brut (PIB) pe locuitor, de cadrul instituțional aflat încă în curs de dezvoltare, de vulnerabilitatea față de șocurile externe și de nivelul încă ridicat, dar în scădere, al datoriei externe, se arată într-un comunicat al agenției americane de evaluare financiară, parte a grupului McGraw-Hill Companies.

Pe de altă parte, calificativele acordate statului român sunt susținute de consolidarea fiscală din ultimii ani, anticipată de agenție să continue în linie cu țintele asumate, și de potențialul economiei de atrage investiții străine directe.

„Anticipăm că creșterea economică se va consolida treptat în 2013-2015, în principal datorită creșterii investițiilor, facilitate de o rată mai ridicată de absorbție a fondurilor UE și de o revenire a investițiilor străine directe, factori care vor susține consumul populației și exporturile”, se arată în comunicatul publicat joi de S&P.

Pe de altă parte, performanțele economiei vor fi afectate de „capacitatea administrativă slabă, care va limita abrosbția fondurilor UE”, dar și de progresele lente înregistrate în implementarea reformelor structurale.

„Guvernul a început restructurarea societăților de stat, în special în sectorul energiei și cel al transporturilor, dar considerăm că ar putea exista o reticență în ceea ce privește închiderea companiilor care înregistrează pierderi sau vânzarea activelor statului”, notează agenția de rating.

În aceste condiții, S&P estimează că rata anuală de creștere economică nu va depăși 3% pe termen mediu.

Agenția anticipează de asemenea că băncile-mamă ale instituțiilor de credit din România nu vor reduce semnificativ finanțarea către subsidiare.

Ratingurile României ar fi afectate negativ de încetinirea procesului de consolidare fiscală sau de „devierea” de la reformele structurale, sau de o situație în care deficitele externe ale economiei ar crește semnificativ fără a fi însoțite de o îmbunătățire semnificativă a potențialului de creștere economică pe termen lung, se spune în comunicat.

Pe de altă parte, ratingurile statului român ar fi susținute de continuarea reformelor structurale pentru îmbunătățirea competitivității economice și a potențialului de creștere economică, în același timp cu menținerea prudenței fiscale și diminuarea presiunilor externe.

Moody’s este singura dintre marile agenții de rating care a menținut România pe toată perioada crizei financiare în categoria țărilor cu rating recomandat pentru investiții pe termen lung. În prezent, Moody’s atribuie României calificativul „Baa3”, ultimul din categoria recomandată investițiilor pe termen lung, cu perspectivă stabilă.

Fitch acordă României pentru datoriile pe termen lung în valută calificativul „BBB-„, cu perspectivă stabilă, de asemenea în afara clasei investment grade.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță