Chinezii se amuză pe seama faptului că fiica cea mică a lui Mao Zedong este milionară

Chinezii se amuză pe seama faptului că fiica cea mică a lui Mao Zedong este milionară
Publicat: 09/05/2013, 18:58
Actualizat: 05/02/2019, 14:07

Prezența fiicei mai mici a lui Mao Zedong pe o listă a milionarilor a stârnit ironii joi, în China, fiind denunțată „ipocrizia” unui regim care continuă să elogieze, în mod oficial, idealul revoluționar al fondatorului Republicii Populare, relatează AFP.

Kong Dongmei, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, și soțul său Chen Dongsheng figurează pe locul 242 într-o listă a celor mai bogate persoane întocmită de publicația financiară chineză, New Fortune. Averea lor este estimată la aproximativ cinci miliarde de yuani (620 de milioane de euro).

Kong este fiica cea mică a lui Mao și a celei de-a treia soții a sa, He Zizhen. În 2001, ea a deschis o librărie, la Beijing, în care promovează „cultura roșie”, cauza revoluției proletare care a stat la originea fondării Chinei comuniste în 1949.

Dar numeroși internauți făceau ironii, joi, pe seama averii lui Kong Dongmei, apreciind că nu corespunde nicidecum valorilor de altruism promovate în perioada maoistă.

De asemenea, ei au criticat-o pe Kong pentru că a încălcat se pare regula unui singur copil. Potrivit New Fortune, cuplul ar avea trei copii.

„Președintele Mao ne-a adus desființarea proprietății private, dar progenitura sa s-a căsătorit cu un capitalist și a încălcat politica de planificare familială”, a scris Luo Chongmin, un consilier guvernamental.

Această controversă intervine în timp ce renumitul cineast Zhang Yimou, unul dintre principalele personaje ale culturii oficiale din China, este acuzat, la rândul său, pentru că a încălcat politica foarte aspră a copilului unic. Regizorul filmului „Soții și concubine” ar avea cel puțin șapte copii.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
Locul perfect din România, iarna. Are atracții unice
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Ziua în care „Căpitanul” a fost asasinat