FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3. De cine îi este frică lui Eduard Sandu, ventriloc, în finala show-ului

FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3. De cine îi este frică lui Eduard Sandu, ventriloc, în finala show-ului
Publicat: 10/05/2013, 19:00
Actualizat: 29/07/2014, 19:47

Eduard Andrei Sandu, 33 de ani, este ventrilocul care a făcut sala să râdă cu lacrimi ori de câte ori a urcat pe scena de la ROMÂNII AU TALENT. Într-un interviu acordat gândul, tânărul a dezvăluit ce va face cu marele premiu dacă ar câștiga FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, dar și ce planuri de viitor are.

„Dacă aș câștiga marele premiu de la ROMÂNII AU TALENT aș vrea, în primul rând, să îmi cumpăr o locuință, pentru că în acest moment stau în chirie împreună cu mama și fratele meu, iar banii care îmi rămân îi voi investi într-un spectacol”, a declarat pentru gândul ventrilocul. Eduard Sandu a mai spus că dacă ar câștiga marele premiu în valoare de 120.000 de euro și-ar cumpăra păpuși, „pentru a putea face un spectacol cu care apoi să merg prin țară să înveselesc lumea”.

Finalistul sezonului 3 ROMÂNII AU TALENT a vorbit și despre cel mai greu moment trăit pe parcursul competiției. „A fost extrem de grea așteptarea desfășurării concursului de la o etapă la alta, dar în același timp momentul în care aștepți desemnarea câștigătorului este un moment extrem de tensionat. Dintr-o dată timpul parcă se dilată. Acele câteva secunde ți se par zeci de minute. Oricât ai vrea să fii de modest fiecare vine cu gândul că ar putea câștiga și atunci e normal ca momentul desemnării câștigătorului să fie unul special și încărcat de o emoție puternică”, a declarat pentru gândul Eduard Sandu.

Concurentul de la ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, a dezvăluit pentru gândul și care au fost concurenții de care s-a temut pe tot parcursul show-ului de talente dotat cu un premiu de 120.000 de euro.

„Competiția a fost foarte strânsă, după părerea mea au fost mulți concurenți foarte talentați. Mie mi se pare senzațional ceea ce fac alții, în schimb ceea ce fac eu mi se pare destul de simplu. Concurenții care mi s-au părut foarte buni au fost Vlad Grigorescu și Bruno Icobeț”, a mărturisit ventrilocul.

Finalistul si-a pregătit numărul pentru FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, într-o săptămână, având în vedere că a concurat în cea de-a cincea semifinală. „Nu aveam pregătit numărul pentru etapa următoare. Aveam o schiță a momentului. Numărul propriu-zis a fost făcut de fapt în câteva zile, mai exact în săptâmana dintre semifinala și finală”, a mărturisit Eduard Andrei Sandu.

Întrebat ce va face a doua zi după FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, concurentul susține că 11 mai reprezintă un început pentru el. „11 mai e ziua în care începe cu adevărat cariera mea de ventriloc”.

„E punctul de pornire în lumea spectacolului. E piatra de temelie pe care îmi voi construi viața de aici înainte. Pot să spun că e momentul în care viața mea se schimbă la 180 de grade”, a spus finalistul ROMÂNII AU TALENT.

ROMÂNII AU TALENT a ajuns la final. Cei 15 concurenți rămași în competiție vor lupta la FINALA ROMÂNII AU TALENT, SEZONUL 3, pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro, oferit de COSMOTE.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?