Am fost anul acesta la sărbătoarea Junilor din Brașov și am văzut ROMÂNIA FRUMOASĂ. REPORTAJ GÂNDUL

Publicat: 13/05/2013, 00:33
Actualizat: 13/05/2013, 00:33

Ca în fiecare an, Duminica Tomii – prima duminică de după Paști – este marcată în Brașov de o sărbătoare unică și strălucitoare: parada Junilor din Șchei, aplaudată anul acesta de peste 35000 de brașoveni și turiști.

Atestate documentar într-un hrisov din 1728 păstrat în arhiva Primei Școli Românești de la Biserica Sfântul Nicolae din Șchei, tradiția și obiceiurile Junilor sunt însă mult mai vechi, avându-și originile în ritualurile de celebrare a renașterii naturii primăvara, din epoca precreștină. Transformată în timp într-un adevărat ritual, parada Junilor reprezintă în fapt, materializarea dreptului acordat acestora în Evul Mediu de a intra călare în Cetatea Brașovului o singură dată pe an, în Duminica Tomii. În această zi, îmbrăcați în splendidele straie moștenite din tată-n fiu și călări pe cai împodobiți și ei strălucitor, membrii celor șapte cete ale Junilor – Junii Tineri, Junii Bătrâni, Junii Curcani, Junii Dorobanți, Junii Brașovecheni, Junii Roșiori și Junii Albiori – se strâng în fața Bisericii Sfântul Nicolae, unde preoții sfințesc steagul fiecărei cete, purtat de un vătaf flancat de doi armași ținând în mână câte un buzdugan. Apoi, Junii cântă la unison „Hristos a înviat”, după care se încolonează, în ordinea amintită și, cu fanfara în frunte, străbat la pas străzile din centrul Brașovului, înțesate de oameni, pe care îi salută necontenit cu „Hristos a înviat!”, mulțimea răspunzând după datină: „Adevărat a-nviat!”

Defilarea se încheie cu revenirea la locul de plecare, de unde, urmată de mii de oameni, coloana Junilor își continuă drumul până „Între Chetrii” – impresionantul amfiteatru natural mai cunoscut sub numele „Pietrele lui Solomon”. Aici, fiecare ceată, cu lăutarii ei, se oprește la locul anume stabilit din moși strămoși, unde se dansează Hora Junilor, urmată de ritualul aruncării/prinderii buzduganului. După care se încinge petrecerea, ce ține până la apusul soarelui, când Junii se încolonează și coboară călare până la Biserica Sfântul Nicolae, unde intonează pentru ultima oară „Hristos a înviat”, risipindu-se apoi pe la casele lor.

De opt ani, parada Junilor reprezintă și momentul culminant al „Zilelor Brașovului”, sărbătoare a urbei organizată de municipalitate în a doua jumătate a săptămânii de după Paști, pentru care primăria a alocat anul acesta 200.000 de lei, o bună parte din banii fiind destinată, ca și în anii trecuți, organizării parăzii Junilor. Drept care, în semn de recunoștință, aceștia au făcut o excepție de la tradiția lor multiseculară, care spune că nu poate fi June niciun „gâgan”, venetic adică, cineva care nu aparține unei familii de „șcheieni adevărați”. Deși singura sa legătură cu Șcheii este vila pe care și-a construit-o aici în timpul primului mandat, primarul George Scripcaru – de baștină dintr-un sat bucovinean, Buruienești – a fost „înnobilat”, acum vreo doi ani, ca membru al cetei Junilor Bătrâni.

FOTO: F. Negruțiu

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?