Hidroelectrica își scoate la vânzare jumătate dintre microhidrocentralele

Hidroelectrica își scoate la vânzare jumătate dintre microhidrocentralele
Publicat: 14/05/2013, 12:05
Actualizat: 31/07/2014, 14:34

Producătorul de energie Hidroelectrica, deținut de stat, va scoate la vânzare, începând cu luna iunie, 88 de microhidrocentrale, din cele aproape 160 de unități pe care le mai are, informează Mediafax.

„Procesul de vânzare se va desfășura în etape, începând cu luna iunie 2013, prin metode transparente și competitive, cu respectarea legislației române în vigoare”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Vânzarea microhidrocentralor (unități cu putere instalată de până la 10 MW) a fost aprobată de AGA companiei în 13 martie.

Cele 88 de unități au o putere instalată cumulată de 58 MW. Hidroelectrica operează hidrocentrale cu o capacitate totală de peste 6.000 MW.

Hidroelectrica a început să vândă primele microhidrocentrale în 2004, iar până în 2008 a vândut 81 de unități, pentru 60 milioane de euro. Din 2008 până în prezent compania nu a mai vândut microhidrocentrale.

Compania de stat este în insolvență de aproape un an.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună