Cum s-au îmbogățit clanurile de cămătari ale Bucureștiului pe seama împătimiților din cazinouri. Dobânzi între 13% și 250% și vile de 1,6 milioane de euro

Cum s-au îmbogățit clanurile de cămătari ale Bucureștiului pe seama împătimiților din cazinouri. Dobânzi între 13% și 250% și vile de 1,6 milioane de euro
Publicat: 14/05/2013, 17:37
Actualizat: 03/07/2013, 17:32

Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică, care au fost ridicați astăzi de polițiști și de procurorii bucureșteni, au obținut sume uriașe din cămătărie. Liderul clanului Caran, Costel Caran, a reușit să-și construiască o vilă care l-a costat aproximativ 1,6 milioane de euro, au declarat pentru Mediafax, surse din Poliție.

În dosarul celor trei grupări s-a constatat că unii dintre cămătari au câștigat sume impresionante, care le permiteau să își asigure un stil de viață luxos, ei circulând cu autoturisme scumpe și investind sume importante în proprietăți imobiliare, conform unui comunicat de presă al anchetatorilor.

În cazul lui Costel Caran, susțin anchetatorii, acesta a investit în realizarea construcției aproximativ 1,6 milioane de euro, în condițiile în care, din evidențele oficiale, reiese că în perioada respectivă acesta nu a avut surse de venit semnificative.

Dobânda la cămătari: între 13% și 250%. Clienții erau împătimiții cazinourilor

Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică mergeau aproape în fiecare seară la cazinouri, fiind considerați de angajați „de-ai casei”, și împrumutau bani cu dobânzi care ajungeau până la 250 la sută, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.

„Odată ce clienții în cauză se aflau în pierdere, cămătarii le puneau la dispoziție sumele de bani solicitate, urmând ca acestea să fie, ulterior, restituite împreună cu dobânda impusă (camătă)”, se arată într-un comunicat de presă.

Camăta impusă varia de la un cămătar la altul și chiar de la un debitor la altul, în funcție de suma împrumutată, de solvabilitatea debitorului, de perioada pentru care se acorda împrumutul, fiind cazuri în care banii erau împrumutați pentru câteva ore, precum și de relațiile pe care cel care împrumuta banii le avea cu viitorul debitor.

În unele situații, procentul dobânzii a fost stabilit la 250 la sută, într-un astfel de caz o persoană împrumutând de la cămătari 3.000 de euro și fiind obligat să restituie, în final, 7.500 de euro. În alte situații, procentul dobânzii a fost de 13 la sută, au precizat anchetatorii.

Cum s-au îmbogățit clanurile de cămătari ale Capitalei din „prăjituri” și „fente”

Dobânda cerută de membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică de la persoanele cărora le împrumutau bani în cazinouri era denumită „prăjitură”, „fentă” sau „șpagă”, cămătarii cerând ca garanție un bun de valoare, de regulă un autoturism, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.

Procentul reprezentând dobânda se stabilea la momentul acordării împrumutului și rămânea de regulă fix, fără a interveni modificări în sensul majorării acestuia. Au existat însă și situații în care, dacă debitorul nu restituia suma împrumutată și camăta la data scadenței, îi era impusă o sumă suplimentară pe care trebuie să o achite cu titlu de dobândă.

„Asupra împrumuturilor cu dobândă se instituia, de regulă, o garanție care putea fi reală (deposedarea debitorului de un bun de valoare, de principiu un autoturism, care este lăsat cămătarului) sau personală (angajamentul pe care o altă persoană și-l asuma față de cămătar, de a restitui în locul debitorului suma împrumutată și camăta, în cazul în care el însuși nu ar executa-o la termen)”, au precizat anchetatorii.

Persoanele care împrumutau bani trebuiau să-și achite datoria la termenul și în condițiile impuse de cămătari sau convenite cu aceștia. Astfel, dacă cei care împrumutau bani câștigau la jocurile practicate în cazinouri sau obțineau într-un termen sumele necesare, trebuiau să restituie banii și dobânda în aceeași seară sau cel mai târziu în zilele următoare.

Dacă cei care împrumutau bani stabileau cu cămătarii să îi restituie la un interval mai mare de timp, de regulă câteva luni, aceștia erau obligați să achite lunar o sumă de bani reprezentând camăta, până la plata întregii datorii.

„Când cel care împrumuta banii și debitorul stabileau un termen al restituirii situat la un interval de câteva zile, dobânda stabilită într-un procent fix pentru fiecare zi de întârziere se achita la aceeași dată împreună cu suma împrumutată. Suma împrumutată și dobânda exprimată în euro sau în lei se achita la termenul convenit de părți, fără ca în perioada intermediară să aibă loc vreo prestație bănească din partea debitorului”, au precizat anchetatori.

Sumele de bani obținute în acest fel erau rulate de către cămătari și „investite” în noi împrumuturi acordate altor persoane, potrivit surselor citate.

„Punem capăt prieteniei”

Persoanele împrumutate de membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică erau amenințate frecvent să dea înapoi banii primiți și „dobânda” aferentă prin expresia „se va pune capăt prieteniei”, ce arăta că sunt dispuși la violențe dacă nu li se plătește, mai arată anchetatorii.

„În cazul în care debitorii nu restituie la termenul convenit suma împrumutată și dobânda impusă sau nu o achită în întregime, cămătarii îi contactează telefonic, exercitând presiuni asupra acestora pentru a-i determina să își achite datoriile. Întrucât cămătarii sunt cunoscuți ca persoane violente, cu o poziție influentă în lumea interlopă, victimele acestora dau curs solicitării de a restitui sumele împrumutate și dobânzile, în aparență de bunăvoie și liberi de orice constrângere. În realitate, este suficient ca victimelor să li se transmită că «se va pune capăt prieteniei» (expresie des utilizată în discuțiile pe care cămătarii le au cu debitorii lor), pentru a li se crea convingerea că sunt dispuși să acționeze fie împotriva integrității lor fizice sau morale, fie împotriva patrimoniului, dacă nu vor obține efectul dorit”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit anchetatorilor, dacă aceste presiuni nu au rezultatul urmărit, cămătarii apelează la amenințări cu acte de violență fizică sau chiar la acte de violență fizică pentru a intra în posesia banilor care le sunt datorați. În unele situații, aceștia își urmăresc victimele în locurile pe care acestea le frecventează, în încercarea de a-și recupera sumele împrumutate.

Anchetatorii mai spun că actele de violență sau de amenințare nu au ca scop doar recuperarea unor datorii, ci și pentru obținerea, în mod injust, a altor foloase, cămătarii impunând persoanelor vătămate datorii fictive și cerându-le să le dea lor sau unor terțe persoane diverse sume de bani sau alte avantaje.
„Caracterul violent al acestora se manifestă inclusiv față de persoanele din anturajul lor, atunci când interesele acestora sunt divergente. Conflictele apar ca urmare a nemulțumirilor legate de modul în care s-au împărțit diverse sume de bani rezultate din „afacerile” pe care le-au desfășurat sau ca urmare a unei pretinse lipse de respect pe care victima a manifestat-o în anumite împrejurări”, se mai arată în comunicat.

17 membri ai clanurilor de cămătari din Capitală, urmăriți penal

Membrii grupărilor Caran, Duduianu și Vancică au fost duși marți la audieri în urma unor percheziții la 40 de adrese din București și județele Ilfov, Ialomița și Dâmbovița.

Perchezițiile au fost făcute într-un dosar în care Parchetul Tribunalului București a dispus, în cursul lunii mai, începerea urmăririi penale față de 17 persoane, pentru cămătărie, spălare a banilor, șantaj și tâlhărie.

„Activitatea infracțională a constat, în principal, în acordarea de împrumuturi cu camătă, respectiv sume mari de bani (de nivelul miilor, zecilor și chiar sutelor de mii de euro) pentru perioade scurte de timp (dobânda depășind în unele situații suma împrumutată), către persoane care practică jocuri de noroc la cazinouri, iar în cazurile în care sumele nu erau restituite la termen învinuiții exercitau presiuni (inclusiv amenințări cu acte de violență fizică) în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei și Poliției Române.

Potrivit unor surse din Poliție, printre cei ridicați, marți dimineață, de anchetatori sunt Aurel, Emil și Costel Răducanu, cunoscuți în lumea interlopă ca „frații Caran”, și pe Licuță Udilă, liderul clanului Vancică.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au sigilat pentru verificări aproximativ zece autoturisme de lux care ar fi fost lăsate gaj de persoanele care împrumutau bani de la aceștia. Unele dintre mașinile indisponibilizate de anchetatori erau conduse de cămătari și au dat de bănuit în momentul în care polițiștii și procurorii au constatat că acestea nu le aparțineau lor, ci altor persoane, au precizat sursele citate.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Ungurii îți ridică mașina și ți-o vând. Avertisment pentru șoferii români. Legea e lege
Monica Anghel este de nerecunoscut. Cântăreața s-a transformat total
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?