Cum a fost concertul Depeche Mode de la București? Gândiți-vă la o scenă uriașă, luminată de sus de reflectoarele a patru OZN-uri imaginare. Mai în spate puțin, derulați clipuri alb-negru, color sau efecte vizuale electrizante, ca o completare a ritmului muzicii și a conotației versurilor. Iar sunetul este impecabil! Când deja adăugați vocea și energia lui Dave Gahan, sunetele clapelor apăsate de Andy Fletcher și acordurile chitării lui Martin Gore, tot ce v-ați imaginat până acum trebuie înmulțit cu 10.
Când în 2009 concertul Depeche Mode din România se anula din cauza problemelor de sănătate invocate de solistul britanic mulți s-au grăbit să critice. Și mai mulți însă probabil că s-au întristat aflând că trupa care de peste trei decenii bate lumea în lung și-n lat tăia România de pe listă.
Însă și pentru unii, și pentru ceilalți răspunsul sau răsplata, după caz, a venit aseară, pe Arena Națională din București, când celebrul trio a revenit în fața publicului românesc în cadrul turneului de promovare a celui mai recent album, „Delta Machine”.
Aproximativ 40.000 de persoane – în tribune sau pe gazon – „depechari” cu clasă, tineri care abia învățau să mergă când trupa lansa „Personal Jesus” (1989) sau puști care au ascultat primele piese pe iPod și nu pe casetă – au primit din nou lecția unui show de calitate.
Deși organizatorii anunțaseră că spectacolul va începe la 19.45, porțile au fost deschise încă de la ora 17.00. În fața stadionului, forfotă, agitație. La câțiva metri mai încolo, pe o măsuță așezată pe trotuar, se vând laolaltă brățări din mărgele și câteva CD-uri contrafăcute cu Depeche Mode, a căror copertă pare înlocuită mai degrabă cu o fotografie imprimată în culori spălăcite.
„Are cineva un bilet în plus?”, se întreabă cineva chiar înainte să treacă de porțile de acces. Nimeni nu răspunde. Valuri, valuri, oamenii încep să avanseze către curtea Arenei, unde din boxe răsună deja muzica.
Controlul biletelor se face rapid. Prima oprire: punctele de vânzare a jetoanelor. 7 lei=un jeton. Un jeton= un pahar de bere / un pahar cu suc /un pahar cu apă / vată de zahăr. Două jetoane = un hot dog. Surpriză: 1,5 jetoane = trei prezervative. Ofertă: două jetoane= 6 prezervative.
Nici la schimbul făcut între jetoane și produse nu se stă la coadă. În interiorul Arenei, în sectoarele A și B (gazon), spectatorii stau relaxați pe jos sau în picioare, cu paharul la gleznă. În tribune locurile încep să se ocupe. Încă e devreme, scena-i goală.
Însă așa cum era programat, la 19.45, trupa F.O.X deschide concertul. Îmbrăcată într-o bluză neagră din dantelă și o fustă din piele, cu părul ciufulit, solista îndeamnă publicul să se dezmorțească. Apelul ei se pierde însă. În stânga mea, un tânăr scoate din buzunar o bucată de hârtie împăturită în patru. O deschide și trece rapid cu privirea peste listă: „Welcome To My World”, „Angel”, „Walking in My Shoes”, „Precious”, „Black Celebration”… În spatele lui, câteva fete chicotesc: „Are setlist-ul cu el!”.
Prestația formației se încheie după aproximativ 40 de minute, fără prea mult fast. Pe scenă urcă tehnicienii pentru a pregăti marea intrare. Se sting, se aprind lumini, oamenii încep să se ridice în picioare. Parcă deodată au apărut de nicăieri mai mulți spectatori. Se simte un oarecare vuiet, o agitație plăcută, se aplaudă de fiecare dată când muzica se oprește câteva secunde.
Cu 10 minute înainte de ora 21.00, Depeche Mode intră în scenă, adresând tuturor „bunvenit” în lumea lor („Welcome To My World”, piesa care a deschis show-ul). După primul cântec, Dave renunță la sacou și rămâne în vestă. Urmează „Angel”,„Walking in My Shoes” și „Precious”. Lista era corectă.
Primele acorduri ale hitului „Policy Of Truth” însuflețește cu adevărat publicul. Se cântă la unison și se dansează. E gata, a început! Vocea lui Dave Gahan, care acum se mișcă precum un șarpe, vibrează în piepturile tuturor. Reflectoarele clipesc în ritmul muzicii, iar pe ecranul din spatele scenei se derulează, alternativ, imagini live din timpul concertului sau diverse clipuri. Totul se reconfigurează după fiecare piesă.
Când Dave părăsește scena pentru câteva minte, dispărând în culise, Martin preia ștafeta. La fel de puternic. Câteva clipe de calm pentru publicul care nu îndrăznește să aplaude decât la finalul celor două piese pe care acesta le cântă.
Revenirea solistului readuce energia: „Sooth My Soul” și „A Pain That I Am Used To”, reaprind spectatorii, iar piesa „Enjoy The Silence”, culmea, amplifică zgomotul făcut de aplauzele și strigătele fanilor.
Explozie. Personal Jesus
Iar când „Personal Jesus” răsună perfect în boxe, totul explodează. Încă o piesă și concertul pare că s-a încheiat. Depeche Mode se întoarce însă pentru un bis început de Martin L. Gore cu piesa „Home”. Publicul nu s-a săturat încă: „I Just Can”t Get Enough”.
Penultima piesă, „I Feel You”, „stoarce” publicul. Dave renunță la vestă și rămâne în bustul gol.
Concertul se încheie cu hitul lansat în 1987, „Never Let Me Down Again”. Depeche Mode își ia la revedere cu zâmbetul pe buze. Mulțimea continuă să aplaude minute în șir, deși britanicii au părăsit scena.
Luminile se aprind și deodată sunt dezvăluite zecile de mii de chipuri încântate. Spre ieșire, din când în când, se aplaudă și se cântă, ca după un meci câștigat. Diferența este că, de data aceasta, cu toții sunt câștigători.