Un oficial de rang înalt american a anunțat miercuri că arme chimice ar fi fost utilizate de două ori „în cantități mici” în conflictul sirian, sublininiind că Washingtonul încearcă să obțină mai multe informații pentru a stabili modul în care să răspundă, relatează AFP.
„Comunitatea de informații este de acord, cu grade diferite de certitudine, că au fost utilizate arme chimice cel puțin de două ori în cantități mici, în Siria”, a declarat adjunctul secretarului de Stat american, Wendy Sherman, în fața aleșilor americani.
„Indiferent de încrederea avută în comunitatea de informații, pentru care am cea mai mare admirație, nu este suficient pentru a lua anumite decizii care au fost evocate”, a adăugat ea.
Sherman nu a precizat dacă regimul sau rebelii au făcut uz de aceste arme, a căror utilizare a fost definită de către Barack Obama ca o „linie roșie” ce nu trebuie depășită.
În plus, ea a repetat că este justificat, în opinia sa, ca Obama să caute o certitudine mai mare, înainte de a lua o hotărâre. „Am avut experiențe neplăcute în istoria noastră, în cursul căreia am acționat înainte să realizăm că informațiile au fost prost interpretate sau erau eronate”, a amintit ea, referindu-se la invadarea Irakului, în 2003.
„Fiți siguri că strângem informații suplimentare”, a concluzionat Sherman, în timpul audierii consacrate programului nuclear iranian.
La sfârșitul lunii aprilie, secretarul Apărării Chuck Hagel a fost primul care a declarat că în cadrul comunității americane de informații se crede că regimul lui Bashar al-Assad a utilizat arme chimice.
Vineri, secretarul de Stat american John Kerry a declarat că Statele Unite ar deține o „probă solidă” de utilizare a armelor chimice de către regimul sirian.