EUROVISION 2013. Ce a declarat Cezar Ouatu după calificarea în finala EUROVISION 2013

EUROVISION 2013. Ce a declarat Cezar Ouatu după calificarea în finala EUROVISION 2013
Publicat: 17/05/2013, 18:50
Actualizat: 01/02/2019, 18:26

Cezar Ouatu, reprezentantul României la EUROVISION 2013, a declarat, într-o conferință de presă organizată la Malmö, că este pentru prima dată când un contratenor se califică în finala Eurovision, precizând că este foarte mândru să reprezinte la această competiție România și pe toți cântăreții de operă.

„Sunt fericit pentru că sunt un câștigător – sunt în finală. Este pentru prima dată când un contratenor se califică în finala Eurovision. Vocea este cel mai important lucru și voi încerca să fiu și mai bun sâmbătă. Le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Am plâns o jumătate de oră după anunțarea rezultatelor. Sunt prea sensibil. Sunt foarte mândru să îmi reprezint țara și să îi reprezint pe toți cântăreții de operă”, a declarat Cezar, într-o conferință de presă organizată la Malmö, după anunțarea rezultatelor celei de-a doua semifinale a EUROVISION 2013.

Întrebat dacă dorește să îi mulțumească vreunei persoane, Cezar a declarat: „Vreau să îi mulțumesc tatălui meu, care s-a dus la ceruri acum trei ani. El este cea mai importantă persoană din viața mea și îi dedic lui această performanță”.

Cezar a mai spus că, cel mai probabil, el va fi câștigătorul marii finale a ediției EUROVISION 2013, însă artistul român a spus că printre favoriți se numără și Georgia și Ucraina.

Pe de altă parte, imediat după cea de-a doua semifinală, Cezar a remarcat faptul că a avut probleme cu casca audio, dar a reușit să le depășească continuând să cânte a cappella.

Cezar Ouatu, reprezentantul României, s-a calificat în finala EUROVISION 2013, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală care s-a desfășurat pe scena Malmö Arena (Suedia).

Cezar a concurat în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2013, joi seară, unde piesa „It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur) a intrat în competiție pe poziția 17.

Ungaria, Azerbaidjan, Georgia, România, Norvegia, Islanda, Armenia, Finlanda, Malta și Grecia (într-o ordine aleatorie) sunt cele 10 țări calificate în finala Eurovision 2013, după ce au trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală.

Cei 10 finaliști au fost desemnați pe baza votului telespectatorilor și a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură.

Pe de altă parte, Republica Moldova, Olanda, Belarus, Belgia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Lituania, Ucraina și Rusia sunt primele 10 țări calificate în finala Eurovision 2013, după ce au trecut, marți, de prima semifinală. Aliona Moon, reprezentanta Moldovei, concurează cu o piesă în limba română – „O mie”.

Totodată, țările care merg direct în finala Eurovision 2013 sunt: Franța, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie și Suedia.

Ediția de anul acesta a concursului Eurovision se desfășoară la Malmö, în Suedia, după ce reprezentanta acestei țări, Loreen, a câștigat, anul trecut, celebra competiție muzicală, cu piesa „Euphoria”.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului ce a avut loc la Baku, Azerbaidjan, cu piesa „Zaleilah”.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecției naționale și participă la competiția europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obținut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă și interpretată de Mihai Trăistariu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării