Israelul „acționează” pentru a împiedica transferarea de arme sofisticate din Siria către mișcarea libaneză șiită Hezbollah și va continua să facă acest lucru, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP.
„Urmărim îndeaproape evoluția (situației în Siria) și suntem pregătiți pentru orice scenariu”, a declarat Netanyahu în deschiderea unei reuniuni săptămânale a Cabinetului.
„Guvernul israelian acționează în mod responsabil, hotărât și prudent pentru a asigura interesul suprem al Israelului, securitatea cetățenilor săi, conform politicii pe care am definit-o, și anume de a împiedica pe cât posibil transferul de arme sofisticate către Hezbollah și către elemente teroriste”, a adăugat el.
Aceste declarații sunt făcute după două săptămâni de la efectuarea a două raiduri aeriene israeliene în apropiere de Damasc, care vizau, porivit unui oficial israelian de rang înalt, să împiedice un transfer de armament iranian către Hezbollah, un partid șiit libanez aliat cu președintele sirian Bashar al-Assad.
Oficiali israelieni au declarat în mai multe rânduri că Israelul nu va permite transferarea de armament sofisticat sau chimic mișcării șiite libaneze, fiecare convoi cu arme destinat acesteia ce va fi reperat de serviciile israeliene de informații urmând să fie atacat.
Pe 30 ianuarie, alt raid, atribuit tot Israelului, a vizat un centru militar de cercetare situat între Damasc și frontiera cu Libanul.
Săptămâna trecută, Netanyahu s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, pe care l-a avertizat împotriva livrării către Siria de sisteme antiaeriene de rachete de tip S-300, care ar putea să afecteze viitoare atacuri aeriene israeliene asupra unor ținte în Siria.
„Dacă Hezbollahul și Iranul susțin Siria și o ajută să mențină regimul (al-Assad), de ce nu ar da aceste arme Hezbollahului?”, a declarat sâmbătă seara pentru un post de televiziune Amos Gilad, un oficial de rang înalt în cadrul Ministerului israelian al Apărării, referindu-se la sistemele de rachete de tip S-300.
„Acest lucru constituie o amenințare pentru noi și pentru americani în Golful Persic și pretutindeni”, a adăugat el.