EUROVISION 2013. Jean Paul Gaultier: Cezar ar fi meritat o mențiune specială la Eurovision

EUROVISION 2013. Jean Paul Gaultier: Cezar ar fi meritat o mențiune specială la Eurovision
Publicat: 20/05/2013, 10:11
Actualizat: 30/04/2019, 22:15

Creatorul de modă francez Jean Paul Gaultier a declarat că Cezar, reprezentantul României la Eurovision 2013, ar merita „o mențiune specială”, spectacolul lui fiind unul „extravagant și, într-un fel, neobișnuit”.

„O mențiune specială pentru România. A fost un spectacol extravagant și, într-un fel, neobișnuit”, a spus Jean Paul Gaultier, într-o declarație acordată TVR și postată pe site-ul Televiziunii Române.

Show-ul României din finală a fost unul spectaculos, Cezar purtând o ținută care includea o mantie neagră, din piele, velur și pietre semiprețioase, concepută de creatoarea de modă română Doina Levintza.

Jean Paul Gaultier a creat rochia pe care a purtat-o Petra Mede, gazda finalei Eurovision 2013, care s-a desfășurat sâmbătă seară, la Malmo, în Suedia.

Pe de altă parte, Jean Paul Gaultier a declarat, într-un interviu acordat New York Magazine, că o prestație excelentă a unui artist la Eurovision trebuie să fie „spectaculoasă, să se remarce, să fie over-the-top”.

„Este un show mare, deci nu este momentul pentru minimalism sau pentru restricții. Distracția este cel mai important lucru când vine vorba despre Eurovision. Ca să fiu cinstit, nu este vorba despre haine, ci despre imaginea de ansamblu. Cele mai bune prestații sunt cele care depășesc barierele și te fac să spui ‘No Way’ (Așa ceva nu e posibil, n.r.)”, a spus Gaultier.

Cezar s-a întors în România în noaptea de duminică spre luni. Artistul român s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, sâmbătă seară, la Malmö Arena, în timp ce Emmelie de Forest din Danemarca a câștigat competiția.

Cezar, care a participat la Eurovision cu piesa „It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur), a obținut un total de 65 de puncte. Cezar nu a primit de la nicio țară punctajul maxim de 12 puncte, în timp ce câte 10 puncte au fost acordate reprezentantului României de Republica Moldova și Grecia.

După finala Eurovision, Cezar a declarat că, profesional și personal, se simte împlinit, deși și-ar fi dorit un loc mai bun în clasamentul final, pentru el și pentru România. „Eu, profesional și personal, mă simt împlinit. Mi-aș fi dorit un loc mai bun în clasamentul final, pentru mine și pentru România, dar știu că ceea ce a ținut de mine am făcut. Show-ul nostru a ieșit foarte bine, am muncit cu toții enorm și le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil ca această muncă de echipă să prindă formă. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și au votat România. România rămâne, însă, o țară negată oarecum de Europa, așa că, în această seară, cele două mari familii – Scandinavia și ‘Mama Rusie’ – au învins. Eu am fost favorit la titlu din partea fanilor, dar, geopolitic vorbind, nu mai ține de mine…”, a declarat Cezar, pentru MEDIAFAX.

Pe de altă parte, Dan Manoliu, șeful delegației României la Eurovision, a declarat pentru TVR că în Spania și în Italia nu s-a putut vota pe numărul românesc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...