BNR a împrumutat trei bănci cu 681 milioane lei

BNR a împrumutat trei bănci cu 681 milioane lei
Publicat: 20/05/2013, 14:00
Actualizat: 29/07/2014, 18:57

Banca Națională a României (BNR) a împrumutat luni trei bănci cu 681 milioane lei, prin operațiunea repo săptămânală, sumă de șase ori peste cea acordată săptămâna trecută, informează Mediafax.

La începutul săptămânii trecute, două bănci au împrumutat 107,6 milioane lei, prin operațiunea repo săptămânală organizată de BNR. Aceasta a fost cea mai mică sumă acordată de banca centrală începând cu 28 iunie 2011, când instituțiile de credit au atras 9,9 milioane lei, pentru două zile.

Prin licitațiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale și preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutați, de regulă, pentru o săptămână.

Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o săptămână au crescut, apropiindu-se ușor de rata dobânzii de politică monetară, de 5,25% pe an. Dobânzile afișate luni sunt de 4,53% – 5,03% pe an, după ce vineri au fost de 4,23% – 4,73% pe an.

Începând din luna martie, BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitațiile repo, iar sumele au variat între 178,3 milioane lei și 7,33 miliarde lei.

În perioada octombrie 2012 – februarie 2013 banca centrală a limitat sumele împrumutate prin licitațiile repo. Reluarea plafonării a venit într-un moment în care cursul urcase pe piața interbancară peste 4,59 lei/euro și se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitațiilor repo au variat în perioda octombrie – febuarie între 4 miliarde lei și 11 miliarde lei.

În același timp, sumele solicitate de bănci în cadrul licitațiilor repo au fost cuprinse între 12,73 miliarde lei și un record de 38,49 miliarde lei. Volumele ridicate solicitate de bănci nu au reflectat fidel nevoia de lichiditate a acestora, din cauză că la licitațiile plafonate sumele sunt acordate pro-rata, în funcție de un indice rezultat în urma împărțirii umelor subscrise și a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR anunță un plafon băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină