O serie de imagini date publicității de NASA au făcut înconjurul lumii în ultimele zile, imaginile fiind surprinse din spațiu chiar în timpul producerii tornadei de la periferia Oklahoma City.
Potrivit Daily Mail, cele mai recente date arată că tornada de luni a ucis cel puțin 24 de persoane, dintre care 9 copii, și a rănit alte 237. Pe lângă cele 24 de morți confirmate, se așteaptă ca bilanțul să fie mult mai mare, existând multe persoane date dispărute, avertizează New York Times.
De asemenea, tornada a distrus numeroase locuințe, două școli și un spital, fiind însoțită de rafale de vânt a căror viteză a depășit 320 km/h.
Foto: AFP//Mediafax (Benjamin Krain)
Având în vedere amploarea pagubelor produse, tornada a fost inclusă la categoria EF-5, nivelul maxim al clasificărilor.
Foto: AFP//Mediafax (Joshua Lott)
Ledonna și Steve Cobb, se aflau într-una din clasele de Briarwood Elementary School în timpul tornadei. Cei doi soți care veniseră să-și ia fiica de la școală au povestit că au încercat să protejeze elevii punându-și viața în pericol.
„Odată ce acoperișul a zburat de pe clădire, simțeam cum vântul mă trage în sus și am știut că dacă aș fi fost luată de rafală, toți copiii ar fi fost în pericol, așa că am făcut eforturi să rezist”, a povestit Ledonna.
„A părut că a durat o oră, a fost o nebunie. Nici nu îmi vine să cred că am supraviețuit”, a spus la final fiica acestora.
Foto: AFP//Mediafax (Jewel Samad)
Deși fenomenul este relativ obișnuit în zona Marilor Câmpii din Statele Unite ale Americii – Texas, Oklahoma, Kansas și Florida -, evenimentul de luni a surprins chiar și specialiștii, care au arătat că foarte puține tornade au o amploare atât de mare precum cea de luni.
Foto: AFP//Mediafax (Joshua Lott)
Cu 1.200 de tornade în medie pe an, Statele Unite sunt țara cu cel mai mare număr de tornade din lume.