Nițu: Nu am dat ordin de soluționare a dosarului de plagiat al lui Ponta, vom analiza dacă se impune infirmarea NUP

Nițu: Nu am dat ordin de soluționare a dosarului de plagiat al lui Ponta, vom analiza dacă se impune infirmarea NUP
Publicat: 23/05/2013, 14:44
Actualizat: 25/06/2013, 14:41

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat joi, la CSM, că va analiza dacă se impune infirmarea soluției în cazul sesizării privind un posibil plagiat al lui Victor Ponta, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, precizând că el nu a dat ordin pentru soluționarea dosarului.

Întrebat la ieșirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) dacă va fi infirmată soluția în dosarul privind un posibil plagiat al lui Victor Ponta, procurorul general Tiberiu Nițu a susținut că va analiza această posibilitate.

„Suntem încă în termenul de 20 de zile în care persoanele interesate pot face plângere împotriva soluției. Așteptăm să vedem ce fac părțile interesate mai întâi în situația de față și apoi vom analiza și noi oportunitatea infirmării soluției, cum spuneți dumneavoastră”, a spus Tiberiu Nițu.

Șeful Ministerului Public a subliniat că aprecierea legalității soluției a făcut-o în primul rând procurorul de caz, iar soluția poate fi atacată.
„Există, potrivit Codului de procedură penală, căi de atac. O va face șeful secției, potrivit Codului de procedură penală și instanța în ultimă măsură”, a spus Nițu.

Întrebat cum comentează faptul că exact în prima zi în care a fost instalat la conducerea Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție procurorul de caz a dat soluție de neîncepere a urmăririi penale în cazul sesizării privind un posibil plagiat al lui Victor Ponta, Tiberiu Nițu a spus că procurorul de caz și-a făcut treaba.

„Procurorul independent a dat soluția pe care a considerat-o dumnealui, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză. (…) Putem să găsim și un argument bun în situația asta. Procurorul de caz nu este marcat că a venit un șef, că a plecat alt șef. Își face treaba indiferent cine este la conducere, în ce moment. (…) Procurorul este independent, nu îl interesează cine este șef astăzi, cine este șef mâine el își soluționează dosarul”, a declarat Tiberiu Nițu.

Procurorul general al României a susținut că nu a dat niciun ordin pentru a fi soluționat dosarul premierului.

Nițu a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu consideră că soluția dispusă în dosarul lui Victor Ponta, dată după instalarea lui la conducerea Parchetului instanței supreme, i-a creat un prejudiciu de imagine.

„Eu nu vad niciun element bizar. Mi se pare bine că procurorii acționează singuri și cum cred ei de cuviință pe baza actelor din dosarele pe care le instrumenteză”, a mai spus Nițu.

Rezoluția Parchetului ICCJ prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta, sub aspectul infracțiunii prevăzute de articolul 141 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată, a fost emisă în 16 mai.
Denunțul la Parchetul instanței supreme în acest caz a fost făcut în 22 august 2012, de către Mihail Neamțu, Adrian Papahagi și Minel Augustin Ofițeru.

Denunțătorii au susținut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internațional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta și Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creație originală proprie, ci reprezintă o însușire frauduloasă a produsului de crație intelectuală a patru autori”.

Potrivit articolului 141 din Legea nr. 8/1996, „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la cinci ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care își insușește, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoștinta publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor”.

Procurorul Mihaela Litvin, de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), a arătat în rezoluția prin care a dispus neînceperea urmăririi penale, că nu se confirmă faptul că Victor Ponta a plagiat în 113 pagini din cele 292 ale lucrării „Răspunderea în dreptul internațional umanitar”, după cum se arăta în denunțul făcut în august 2012 de Mihail Neamțu, Adrian Papahagi și Minel Augustin Ofițeru.

„În urma analizei comparative a operelor s-a constatat că lucrarea în litigiu are o structură proprie, care exprimă amprenta personală a autorului și nu se aseamănă ca tot unitar cu vreuna din lucrările presupuse a fi plagiate”, se precizează în documentul citat.
Potrivit rezoluției procurorului, aceste aspecte, coroborate cu „împrejurarea că dreptul la paternitatea unei opere nu poate fi privit separat de dreptul la integritatea acesteia, conduc la concluzia că Victor Ponta, prin conceperea și publicarea lucrării «Răspunderea în dreptul internațional umanitar», nu și-a însușit calitatea de autor a operelor «Drept Internațional Penal» autor Vasile Crețu, «Curtea Penală Internațională, Istorie și realitate» autor Dumitru Diaconu și «Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale» autor Grigore Geamănu”.

Pentru a lămuri aspectele din denuț au fost audiați unii dintre autorii cărților din care Ponta ar fi plagiat. Ion Diaconu a declarat în fața anchetatorilor că „nu consideră că drepturile și calitatea de autor au fost însușite sau prejudiciate prin publicarea lucrării „Răspunderea în dreptul internațional umanitar” și că nu dorește să facă plângere, pentru că nu a fost prejudiciat.

De asemenea, Vasile Crețu a arătat în timpul anchetei că nu este interesat de împrejurarea dacă și în ce măsură cartea sa a servit drept inspirație altor autori care s-ar fi folosit de aceasta și nu are pretenții. Dumitru Diaconu a refuzat să dea declarații în cauză.

Vicepreședintele Fundației Creștin-Democrate, Adrian Papahagi, a spus că va face o plângere împotriva deciziei de neîncepere a urmăririi penale dată în cazul sesizării privind plagiatul premierului Victor Ponta, arătându-se îngrijorat de „toleranța față de plagiat și impostură pe care riscă să o genereze această decizie în învățământ”.

„În 22 august 2012 am denunțat la Parchetul de pe lângă ICCJ, alături de alți doi colegi cu doctorate obținute prin muncă cinstită, plagiatul evident dintr-un volum publicat în 2010 de Victor Ponta. Ca prin minune, la puțin timp după ce Victor Ponta și-a instalat prietenii și foștii colegi în fruntea Ministerului Justiției și Procuraturii Generale, a sosit decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP). Motivarea formulată de procurorul de caz nu mă mulțumește și am decis să fac plângere pe scară ierarhică împotriva acestei decizii, la procurorul care este șeful procurorului care a dat NUP sau la șeful de secție”, a susținut Adrian Papahagi, într-un comunicat de presă transmis marți.

LOTO, LOTO 6/49. Astăzi au loc noi extrageri la jocurile LOTO. Reporturi foarte mari la LOTO 6/49 și Joker

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...