Iohannis: E adevărat că trebuie să fie disciplină în alianță, dar există și libertatea de exprimare

Iohannis: E adevărat că trebuie să fie disciplină în alianță, dar există și libertatea de exprimare
Publicat: 23/05/2013, 16:35
Actualizat: 29/03/2019, 21:56

Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, referitor la modificarea protocolului USL, că „e adevărat că trebuie să existe disciplină în alianță”, însă „există și libertatea de exprimare”, iar chestiunea trebuie abordată „cu mare atenție”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferință de presă, despre modificarea protocolului USL și dacă va lua parte la discuțiile care vor avea loc, el spunând că face parte din echipa care discută la nivelul conducerii Uniunii aceste chestiuni.

„Protocolul există, funcționează, e ok. Poate fi îmbunătățit. Toată lumea e de acord că orice document de înțelegere poate fi îmbunătățit atunci când realitatea se schimbă și se va lucra probabil pe protocol”, a declarat Iohannis, precizând că săptămâna viitoare vor ave loc discuții referitoare la modificarea actului respectiv.

Referitor la cererea unor membri PSD care vor să se specifice în textul protocolului că parlamentarii care critică puterea trebuie să își dea demisia, Iohannis a spus că această chestiune trebuie privită „cu mare atenție”.

„Este o chestiune care nu a fost discutată și nici negociată. Eu pot să vă ofer o părere personală, care nu angajează PNL-ul. Cred că trebuie să privim cu mare atenție chestiunea. Este adevărat că în orice partid trebuie să existe o disciplină de partid și, dacă există o alianță, trebuie să existe și o disciplină în alianță. Asta înseamnă ca cineva dintr-un partid al alianței să nu atace partenerul de alianță sau să încerce să-l înnegrească în fața pulicului general”, a afirmat Iohannis.

El a adăugat că, pe de altă parte, „există libertatea de exprimare, și la modul general, și la modul parlamentar”.

„Nu cred că este corect să se interzică tuturor parlamentarilor să aibă poziții diferite față de anumite abordări care se iau. Dacă există un punct de vedere oficial al alianței sau al partidului și vine cineva și contrazice, cu voce tare, în public, atunci este o problemă. Dar, dacă un astfel de punct de vedere nu există și oamenii sunt de diferite păreri, atunci trebuie să ne apropiem cu foarte mare băgare de seamă de această chestiune. Nu este, după părerea mea, admisibil să se interzică tuturor membrilor unor partide să ia cuvântul și să aibă altă părere decât ceilalți. Nu putem să interzicem exprimarea unei opinii”, a susținut prim-vicepreședintele liberal.

Răspunzând unei întrebări, Iohannis a menționat că unele dintre afirmațiile lui Sorin Roșca Stănescu „nu trebuiau făcute”.

„Unele din afirmații nu trebuiau făcute. Pe de altă parte, mi se pare o reacție puțin exagerată. Au fost și alți parlamentari care au avut păreri chiar mai dure decât a avut acesta. Nu s-a sesizat nimeni, nu a comentat nimeni. De unde concluzia că ceva este aici, că toți au sărit ca arși”, a conchis Iohannis.

Săptămâna trecută, liderii PSD în frunte cu premierul Victor Ponta au cerut partenerilor din USL să îl excludă din PNL pe senatorul Sorin Roșca Stănescu, ca urmare a declarațiilor repetate ale acestuia împotriva PSD și a prim-ministrului. Liberalii, însă, nu au luat nicio decizie tranșantă, Crin Antonescu spunând doar că de acum încolo nu vor mai fi tolerate atacuri ale liberalilor la adresa partenerilor social-democrați.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că PNL trebuie în perioada următoare să probeze prin fapte că este solidar cu PSD la guvernare, el arătând că decizia liberalilor de a fi solidari cu PSD trebuie să fie una sinceră, având în vedere că protocoul USL nu s-a respectat, fiind suspendat.

Ulterior, Ponta declara că protocolul USL trebuie rediscutat în urma situațiilor noi și tensionate apărute, el arătând că e nevoie de negocierea unor mecanisme de întărire a solidarității.

„Nu s-a pus problema ruperii protocolului nicio secundă. S-a pus problema că în mod evident va trebui să facem o echipă de negociere și să discutăm protocolul, să-l updatăm. Sunt lucruri acolo care nu mai sunt necesare, cele referitoare la alegerile locale, la alegerile parlamentare. Au apărut situații noi și cred că după acest moment tensionat trebuie să rediscuăm practic protocolul, să facem o echipă de negociere, să discutăm cu colegii liberali. Sper să găsim soluțiile cele mai bune”, a spus Ponta, după ședința BPN al PSD.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că modificarea protocolului USL se poate pune în discuție în termenii completării sau suplimentării articolelor acestuia, menționând că în cazul „renegocierii” nu are cunoștință de vreun punct în discuție.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Cine este Marius Pieleanu, al doilea profesor de la SNSPA acuzat de abuz sexual: "O...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Brânza ricotta, în pericol din cauza unei secete fără precedent