Prima pagină » Știri » Anchetă în cazul unei eleve de clasa VI-a care ar fi fost hărțuită de profesorul de sport

Anchetă în cazul unei eleve de clasa VI-a care ar fi fost hărțuită de profesorul de sport

Anchetă în cazul unei eleve de clasa VI-a care ar fi fost hărțuită de profesorul de sport
Polițiștii au declanșat o anchetă în cazul unei fete de 13 ani, elevă în clasa a VI-a la o școală din comuna Frumușani, județul Călărași, care ar fi fost hărțuită de profesorul de sport

Polițiștii au declanșat o anchetă în cazul unei fete de 13 ani, elevă în clasa a VI-a la o școală din comuna Frumușani, județul Călărași, care ar fi fost hărțuită de profesorul de sport, părinții copilei susținând că acesta „îi punea mâna pe sâni și în zone intime” și i-a spus „că o iubește”.

Mama fetei a declarat corespondentului MEDIAFAX că a anunțat conducerea școlii despre faptul că fiica ei ar fi fost hărțuită de profesorul de sport, dar „nu s-a rezolvat nimic”, precizând că va depune plângere la Poliție, la Parchet și va sesiza și Inspectoratul Școlar Județean Călărași.

„Fata este în clasa a VI-a, dar nu a avut curajul să-mi spună ce s-a întâmplat, de frică să nu o bat. De ce să o bat, ea săraca nu e vinovată. Am aflat de la fata mea mai mare care a auzit de la colegii celei mici ce grozăvii se întâmplă. Concret, la ora de sport, profesorul îi punea mâna pe sâni, o ținea în brațe, îi punea mâna în zone intime, a pupat-o și i-a spus că o iubește. Toți colegii i-au spus fetei mele să spună părinților, dar așa cum v-am mai spus ea nu a avut curaj. Directoarea școlii mi-a spus că se rezolvă situația, dar nu s-a rezolvat nimic, ba mai mult mi-a spus că fata mea minte. Vom depune plângere penală la Poliție și la Parchet și vom anunța și Inspectoratul Școlar”, a spus mama fetei, Elena Costache.

Polițiștii s-au autosesizat și au declanșat o anchetă în acest caz.

„Polițiștii postului Frumușani s-au deplasat la fața locului pentru a stabili dacă faptele se confirmă și care este încadrarea juridică a acestora. Are loc în acest moment o verificare, se va vorbi cu părinții, cu conducerea școlii, cu fata și urmează să stabilim ce s-a întâmplat. Noi ne-am autosesizat în acest caz, nu am primit o reclamație sau o plângere din partea familiei fetei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, inspector Ramona Tudor.

Și conducerea școlii din localitatea Frumușani va începe o anchetă internă, refuzând însă să comenteze situația.

Citește și