Prima pagină » Economic » Privatizarea Poștei Române s-ar putea prelungi după ce ANAF a calculat noi datorii, de 25 mil. euro

Privatizarea Poștei Române s-ar putea prelungi după ce ANAF a calculat noi datorii, de 25 mil. euro

Privatizarea Poștei Române s-ar putea prelungi după ce ANAF a calculat noi datorii, de 25 mil. euro
Potențialii investitori interesați să participe la privatizarea Poștei Române au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante după ce ANAF a calculat, în urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).

Potențialii investitori interesați să participe la privatizarea Poștei Române au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante după ce ANAF a calculat, în urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).

În total, compania are acum obligații fiscale ce depășesc 240 milioane de lei.

„ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informațională (MSI), care vrea să privatizeze operatorul poștal”, au declarat agenției MEDIAFAX surse din companie.

În acest context, spun sursele, potențialii investitori interesați să preia Poșta Română au solicitat autorităților prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante.

Termenul pentru depunerea ofertelor expiră marți, 28 mai, după ce inițial a fost stabilit pentru 11 aprilie.

„În urma acestor cereri și a situației create de rezultatele controlului ANAF, statul ia în calcul actualizarea parametrilor procesului de privatizare. Una dintre variantele analizate este conversia datoriilor istorice ale operatorului poștal de stat în acțiuni”, au mai spus sursele.

Conform caietului de sarcini, nvestitorii interesați să cumpere 51% din acțiunile Poștei Române trebuie să dovedescă că dețin resurse financiare pentru un aport de capital în numerar de minim 150 milioane de euro.

La privatizare pot participa doar companii, individual sau în consorțiu, care îndeplinesc mai multe criterii de precalificare.

„Astfel, vor fi admiși la procesul de privatizare numai investitorii care nu au participat cu oferte trucate și/sau neserioase într-un proces de privatizare, și/sau nu au retras sau revocat oferta declarată câștigătoare într-un proces de privatizare, și/sau nu au refuzat să încheie contractul de privatizare”, potrivit MSI.

Acționarii Companiei Naționale Poșta Română sunt MSI – 75% și Fondul Proprietatea – 25%.

Poșta este cel mai mare operator de profil și are o rețea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poștale.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei.

Compania avea la sfârșitul anului 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariați scăzuse cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Bugetul Poștei Române pentru acest an estimează venituri totale de 1,26 miliarde de lei și profit brut zero.

Din veniturile totale, 1,23 miliarde lei sunt venituri din exploatare și venituri financiare de peste 24,7 milioane de lei. Cheltuielile pentru investitii se ridica la peste 228,8 milioane lei.

În prezent, Poșta are circa 32.000 de angajați. Compania nu a prezentat datele financiare pentru 2012.

Citește și