Până pe 25 mai, dată până la care românii își pot depune declarațiile de impozit pe veniturile obținute în 2012, pot decide ce fac cu banii lor. Mai precis, prin lege au posibilitatea să redirecționeze 2% din impozit către o organizație non-guvernamentală sau către o fundație.
„Este un drept al fiecăruia dintre noi să dăm acești bani cui credem noi și să susținem proiecte care altfel nu ar fi viabile”, au susținut Alex Popa, președinte al Asociației Inima Copiilor și Oana Grigoriu, vicepreședinte Dăruiește Viața, invitați speciali ai ediției Gândul LIVE din 23 mai.
Ei au amintit proiectele pe care le-au realizat în sănătate cu bani strânși din donațiile românilor – precum clinica de oncologie pediatrică de la Timișoara, ori înființarea secției de cardiochirugie pediatrică de la Marie Curie și lărgirea secției de terapie intensivă Nou-Născuți de la același spital din București.
Totodată, au adresat un îndemn românilor invitându-i să-și completeze declarațiile și să decidă dacă vor să redirecționeze 2% sau vor să lase acești bani statului, care se dovedește a fi un slab administrator al banului public și au oferit exemple de vieți salvate prin gesturi mărunte, dar extrem de valoroase.