Băsescu: România consideră necesar un summit NATO în 2014, urmează a altă etapă în Afganistan

Băsescu: România consideră necesar un summit NATO în 2014, urmează a altă etapă în Afganistan
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în conferința de presă comună cu secretarul general NATO, că România consideră necesară organizarea unui summit NATO în 2014, precizând în același timp că în Afganistan se va intra într-o a altă etapă, pentru instruirea forțelor afgane.
Publicat: 24/05/2013, 14:48
Actualizat: 25/06/2013, 17:01

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în conferința de presă comună cu secretarul general NATO, că România consideră necesară organizarea unui summit NATO în 2014, precizând în același timp că în Afganistan se va intra într-o a altă etapă, pentru instruirea forțelor afgane.

Băsescu a declarat că i-a transmis secretarului general al NATO că România consideră necesar un summit în 2014, având în vedere evoluțiile din ultima perioadă și nevoia de decizii ca urmare a transformărilor care apar.

„Priorități în interiorul NATO sunt problemele legate de tranziția din Afganistan, o altă prioritate este legată de estimarea noastră că după 2014 va exista o reducere a activităților operaționale ale NATO și cum poate fi privită această perioadă de după 2014”, a menționat Băsescu.

„Am avut discuții consistente legate de Afganistan, unde, conform planificării, România va începe să-și reducă efectivele începând cu vara acestui an, dar România va rămâne și după 2014 să fie printre statele care contribuie la procesele de instruire în sistemele de securitate ale statului afgan”, a mai declarat președintele.

Șeful statului a precizat că, în ceea ce privește România, interesul este legat de „implementarea tot mai puternică a conceptului smart defence, care permite economii uriașe de resurse”.

El a insistat asupra menținerii în cadrul NATO a conceptului „uși deschise”, care să permită avansul statelor din Balcanii de Vest către o integrare în Alianță în momentul în care îndeplinesc condițiile.

Băsescu a menționat că la un viitor summit al NATO una dintre temele extrem de importante privește securitatea energetică a statelor membre, precum și securitatea cibernetică.

De asemenea, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a ținut că mulțumească militarilor români din Afganistan și Kosovo pentru profesionalism și sacrificiu.

Oficialul NATO a menționat că în Afganistan obiectivul angajat este foarte aproape de a fi atins.

„Forțele afgane sunt din ce în ce mai mult capabile, din ce în ce mai încrezătoare și la comanda activităților. Anul acesta vor controla securitatea în toată țara, pe măsură ce trupele noastre se transformă de la un rol într-un rol de sprijin. Desigur, ne vom confrunta în continuare cu provocări. La finele lui 2014 misiunea noastră de luptă se va fi încheiat, va începe un nou capitol al angajamentului nostru față de Afganistan”, a spus Rasmussen.

El a precizat că este planificată o nouă misiune pentru instruirea, consilierea și sprijinirea forțelor afgane după 2014. „Nu va fi o misiune de luptă, ci va fi mult mai mică. Contez pe România, pe sprijinul continuu al României pentru a construi pe câștigurile pe care le-am realizat deja”, a explicat Rasmussen.

Secretarul general al NATO a precizat că în ceea ce privește asigurarea securității este nevoie de un angajament multinațional în proiecte comune, oficialul NATO oferind drept exemplu dronele pentru culegerea de informații sau sistemul de apărare antirachetă.

„Păstrăm ușile NATO deschise și încurajăm acele țări care aspiră să devină membre să păstreze reformele, să-și continue reformele. Există multe lucruri de făcut într-adevăr, dar cu toții știm că integrarea euro-atlantică este cel mai bun mod de a asigura securitatea și stabilitatea”, a mai afirmat Rasmussen.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am...