Prima pagină » Știri » Gigi Becali a primit citație la Rahova, pentru procesul de corupție „Valiza”

Gigi Becali a primit citație la Rahova, pentru procesul de corupție „Valiza”

Gigi Becali a primit citație la Rahova, pentru procesul de corupție

Dosarul „Valiza”, aflat în faza de recurs după ce procurorii anticorupție au atacat decizia de achitare a inculpaților, are termen luni, la un complet de cinci judecători al ICCJ, Gigi Becali fiind citat la Penitenciarul Rahova.

Judecarea recursului a avut un primit termen în 25 martie, când completul format din președintele ICCJ Livia Stanciu, Francisca Maria Vasile, Săndel Lucian Macavei, Ionuț Mihai Matei și Rodica Cosma au decis amânarea cauzei pentru 22 aprilie, după ce Gigi Becali, Alina Florentina Ciul și Teia Sponte au cerut instanței acordarea unui termen pentru pregătirea apărării și angajarea de avocați. Totodată, Becali a solicitat atunci instanței să ia act de faptul că nu mai dorește să dea nicio declarație în acest dosar.

La termenul din 22 aprilie, instanța a constatat că alți doi inculpați din dosar, respectiv Radu Gheorghe Marino și Victor Pițurcă, nu sunt prezenți în sala de judecată și nici nu există mențiunea clară dacă vor sau nu să dea declarații. Astfel, instanța a amânat din nou judecarea cauzei, pentru 27 mai, și le-a precizat avocaților celor doi să-i întrebe sau să obțină declarații date de aceștia la notar privind opțiunea de a oferi sau nu mărturii în instanță. De asemenea, judecătorii au amânat tot pentru 27 mai audierea lui Becali, acesta spunând, la ieșirea din sala de judecată, că ar fi vrut să le prezinte judecătorilor, la termenul din 22 aprilie, tabloul ultimilor 12-13 ani din fotbalul românesc și totodată să le solicite, la final, ridicarea sechestrului instituit pe cei 1,7 milioane de euro.

Reprezentanții instanței supreme au declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru termenul de luni, 27 mai, Gigi Becali a fost citat la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv, tot de către ICCJ, la trei ani de închisoare cu executare într-un alt dosar, cel al schimbului de terenuri cu MApN.

Un complet de trei judecători al instanței supreme a decis în 17 aprilie 2012, cu două voturi pentru și unul împotrivă, achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă și Radu Gheorghe Marino în dosarul „Valiza, apreciind că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de corupție.

Unul din cei trei judecători din complet a avut o opinie separată, considerând că aceștia trebuie condamnați la închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

În cazul lui Raul Volcinschi, instanța a luat act de încetarea procesului penal, întrucât a decedat.

Decizia de achitare a fost contestată de procurori la completul de cinci judecători al instanței supreme.

În decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată în dosarul „Valiza” de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Victor Pițurcă a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, fostul vicepreședinte al Consiliului de Administrație al clubului Steaua, Teia Sponte, pentru complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocații lui Becali, și Radu Marino au fost acuzați de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în 11 mai 2006, finanțatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistrița” sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro pentru ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul Federației Române de Fotbal. Concret, fotbaliștilor de la Bistrița li se cerea să-și apere corect șansele și să obțină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid București din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Național de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.

Cătălina Cocoloș, Mediafax

Citește și