BAC 2013. Olimpicii care au susținut luni, 27 mai, proba scrisă de limba română la BACALAUREAT 2013, profilul real și tehnologic avut de analizat poezia „Din cerurile-albastre” de Mihai Eminescu, de argumentat despre voluntariat și importanța lui și de scris un eseu despre relația dintre două personaje din romanul psihologic studiat.
Elevii de la profilul umanist și pedagogic au primit la primul subiect de analizat poezia „Amintire” de Lucian Blaga. La cel de-al doilea subiect, candidații au avut de argumentat în 150 -300 de cuvinte despre cât de importantă este cunoașterea biografiei unui artist în înțelegerea operei sale. Ultimul subiect pentru profilul umanist a fost un eseu despre un personaj, la alegere, din operele lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau George Călinescu.
Toate cele trei subiecte au fost obligatorii și vor fi notate fiecare cu câte 30 de puncte.
Probele de examen pentru olimpici la BACALAUREAT 2013 se susțin la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, iar corectarea lucrărilor va avea loc la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din localitate.
La BAC 2013 olimpici s-au înscris 209 elevi din județele Alba, Cluj, Dolj, Constanța, Botoșani, Neamț, Maramureș, Tulcea, Timiș, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Vrancea, Brăila, Iași, Bacău, Sălaj, Hunedoara, Olt, Sibiu, Ilfov, Vâlcea, Mureș, Giurgiu, Mehedinți, Suceava, Bihor, Bistrița Năsăud și din București.
Proba la limba română s-a dat anul acesta diferenția, în funcție de profilul urmat de elevi. Elevii de la profilul umanist și profilul pedagogic au primit un tip de subiecte, în timp ce elevii de la Profilul real și profilul tehnologic alt tip de subiecte.
Tot luni, 27 mai, au început înscrierile pentru BACALAUREAT 2013 pentru toți absolvenții de clasa XII-a.
Calendar BAC 2013 – Sesiunea iunie-iulie:
27 – 31 mai 2013 înscrierea candidaților
10 – 12 iunie 2013 Evaluarea competențelor lingvistice – limba română
12 – 14 iunie 2013 Evaluarea competențelor lingvistice – limba maternă
17 – 21 iunie 2013 Evaluarea competențelor digitale
25 – 28 iunie 2013 Evaluarea competențelor lingvistice – limbi străine
1 iulie 2013 Limba și literatura română – proba scrisă
2 iulie 2013 Limba și literatura maternă proba scrisă
3 iulie 2013 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
5 iulie 2013 Proba la alegere a profilului și specializări- proba scrisă
8 iulie 2013 Afișarea rezultatelor
12 iulie 2013 Afișarea rezultatelor finale
SUBIECTE BACALAUREAT 2013– LIMBA ROMÂNĂ – Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
SUBIECTE -BAC 2013– LIMBA ROMÂNĂ -PROFILUL TEORETIC- Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
SUBIECTE BACALAUREAT 2013– BAREM LIMBA ROMÂNĂ
SUBIECTE BAC 2013- BAREM LIMBA ROMÂNĂ