Avion de agrement aterizat forțat la granița dintre Olt și Teleorman, pilotul nefiind rănit

Avion de agrement aterizat forțat la granița dintre Olt și Teleorman, pilotul nefiind rănit
Publicat: 27/05/2013, 21:38
Actualizat: 28/07/2014, 20:08

Un avion de agrement cu două locuri a aterizat forțat, luni seară, p drumul național 54, la granița dintre județele Olt și Teleorman, pilotul, de origine austriacă, nefiind rănit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit primelor informații, pilotul unui avion de agrement care zbura într-o formație de cinci avioane venind dinspre Arad și având ca destinație Aerodromul de la Comana, din apropierea Capitalei, a observat, luni, în jurul orei 16.00, că ceva nu merge bine la motor, motiv pentru care a decis să părăsească formația și să aterizeze forțat

Astfel, avionul de agrement cu două locuri a aterizat forțat pe DN 54, la granița dintre județele Olt și Teleorman, între localitățile Gârcov, din județul Olt, și Izlaz, din județul Teleorman.

Aterizarea a fost făcută fără producerea vreunui incident, chiar pe stradă, în condițiile în care, în momentul aterizării, nicio mașină sau alt vehicul nu se aflau în zonă.

Tot evenimentul a fost observat de o patrulă a Poliției de Frontieră, care își desfășura activitățile de patrulare și care s-a deplasat imediat la locul unde a aterizat avionul.

Polițiștii de frontieră au discutat cu cetățeanul austriac, care le-a povestit de ce a făcut această manevră.

Avionul pilotat de cetățeanul austriac a fost scos în afara părții carosabile și s-a luat legătura cu o firmă ai cărei reprezentanți se vor deplasa în zonă cu un tir pentru a transporta avionul înapoi la Arad.

Eveneminetul nu a mai fost anunțat la Serviciul 112, întrucât nu se încadrează nici la situații de urgență, și nici nu este un eveniment aviatic.

Celelalte patru avioane din formație și-au continuat zborul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume