Directorii companiei Nuclearelctrica ar putea câștiga până la 210.000 euro pe an, în timp ce membrii Consiliului de Administrație ar putea încasa 84.000 euro pe an, dacă AGA, controlată de stat, aprobă propunerea ca directorii executivi să primească indemnizații lunare de până la 76.800 lei.
Directorii companiei Nuclearelctrica ar putea câștiga până la 210.000 euro pe an, în timp ce membrii Consiliului de Administrație ar putea încasa 84.000 euro pe an, dacă AGA, controlată de stat, aprobă propunerea ca directorii executivi să primească indemnizații lunare de până la 76.800 lei.
Comitetul de nominalizare și remunerare al companiei a propus ca directorii executivi din Nucleareletrica, inclusiv directorul general, să primească indemnizații lunare cuprinse între 62.400 lei (14.200 euro) și 76.800 lei (17.500 euro), au declarat agenției MEDIAFAX surse apropiate companiei.
În prezent, directorii executivi câștigă lunar 9.228 lei (2.100 euro), iar directorul general încasează 14.851 lei (3.400 euro).
În același timp, membrii Consiliului de Administrație ar urma să încaseze o indemnizație lunară reprezentând 20% din salariul directorului general (între 2.840 euro și 3.500 euro), la care se adaugă un bonus de performanță propus la 12 indemnizații lunare. Astfel, câștigul anual pentru poziția de membru al Consilul de Administrație al Nuclearelectrica ar putea ajunge la 84.000 de euro.
Premierul Victor Ponta a reluat la finele lunii aprilie ideea cã directorii unor companii de stat, care au salarii 13.000-14.000 de lei, ar trebui impozitați suplimentar în condițiile în care un medic rezident sau un profesor debutant sunt remunerați lunar cu doar 1.100 lei.
Ideea a fost reluatã de premier în ședința de Guvernului, după ce a prezentat, ca exemplu, faptul cã salariile directorilor Romgaz, Nuclearlectrica și Hidroserv ajung la 13.000-14.000 lei, Ponta spunându-le ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, și ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță, cã trebuie gãsitã o soluție.
Cel mai mare salariu al directorului general dintr-o companie de stat din sectorul energetic este încasat de șeful Eletcrica Distribuție Transilvania Nord, care primește lunar 18.000 de lei (4.100 euro), potrivit datelor prezentate de Guvern în luna aprilie.
Nuclearelectrica are patru directori, respectiv Daniela Lulache (director general), Elena Negulici (director economic), Ionel Bucur (directorul centralei nuclearelectrice din Cernavodă) și Andrei Gheorghe (directorul Fabricii de combustibil nuclear din Pitești), potrivit datelor companiei.
Lulache a fost numită director general la mijlocul lunii mai. Ea a condus Fondul Proprietatea până în luna decembrie 2009 și a încasat în acel an indemnizații de conducere, bonus de performanță și compensații de 1,86 milioane lei (440.000 de euro).
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica este format din Daniela Lulache, Ionel Bucur, Dragos Paul Popescu, Alexandru Alexe, Carmen Radu, Dan Popescu și Alexandru Săndulescu.
Cei șapte administratori au fost numiți la sfârșitul lunii aprilie în baza legislației privind guvernanța corporativă, dar aproape toți provin din sistemul de stat.
Nuclearelectrica estimeză că va înregistra în acest an venituri de 2,2 miliarde lei (509,5 milioane euro), în creștere cu 1,1%% față de anul trecut, și un profit net de 23 de ori mai mare, de 131,9 milioane lei (30,4 milioane euro), pe fondul plafonării cheltuielilor.
Compania este operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România, din Cernavodă, și este controlată de Ministerul Economiei.
Centrala de la Cernavodă asigură, prin cele două reactoare, aproximativ 20% din consumul de electricitate la nivel național.