Pompierii au găsit, miercuri, o mână dintr-un cadavru uman în albia râului Argeș, în amonte de podul de la Ionești, județul Dâmbovița, în apropiere de locul unde a fost descoperit cadavrul secționat al femeii de 36 de ani, a cărei dispariție a fost anunțată sâmbătă.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița, mâna a fost descoperită la aproximativ 200 de metri în amonte de podul de la Ionești, după ce s-a decis golirea temporară a barajului de la Golești, nivelul râului Argeș scăzând considerabil.
„A fost gasit un braț stâng de cadavru uman, în amonte de podul de la Ionești, pe malul drept, în apropierea locului unde a fost găsit și trunchiul femeii dispărute. Mâna a fost găsită de către pompierii militari de la Detașamentul Titu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița, Eduard Telea.
Sute de polițiști, jandarmi și pompieri au fost mobilizați, miercuri, la căutările din Argeș și Dâmbovița ale rămășițelor trupului femeii găsite tranșate, în râul Argeș. Pompierii de la Detașamentele Titu și Găești au participat la căutări cu două bărci pneumatice, ancore și căngi.
Luni, anchetatorii au găsit piciorul stâng al unui cadavru uman în albia râului Argeș, tot în apropiere de zona unde a fost găsit cadavrul secționat al femeii din Dâmbovița.
Cadavrul unei femei fără cap, fără mâini și fără picioare a fost găsit de un cioban, sâmbătă, în râul Argeș, în localitatea dâmbovițeană Petrești, satul Ionești.
Surse din rândul anchetatorilor spuneau că pe cadavrul femeii erau urme proaspete de sânge, fapt ce ar duce la ipoteza unei crime comise recent.
Ofițeri specialiști de la direcțiile de Investigații Criminale și de Operațiuni Speciale din IGPR, precum și de la Institutul Național de Criminalistică, au fost trimiși în Dâmbovița pentru a sprijini ancheta în acest caz.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă o femeie de 36 de ani din localitatea dâmbovițeană Valea Mare, dată dispărută de către familie, este cea al cărei cadavru a fost găsit în râul Argeș.
Rudele unei femei de 36 de ani au alertat Poliția, sâmbătă seară, despre dispariția acesteia după ce a fost dat publicității cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit în râul Argeș. În noaptea de sâmbătă spre duminică, concubinul femeii și fostul soț al acesteia au fost audiați de către procurorul de caz.
Femeia, Iuliana Neblea, în vârstă de 36 de ani, era divorțată, lucra la o fabrică de pâine din Topoloveni (Argeș) și făcea zilnic naveta din localitatea Valea Mare din Dâmbovița, unde locuia împreună cu concubinul ei.
Sora femeii dispărute a susținut că bărbatul cu care aceasta trăia în concubinaj ar fi recunoscut-o la morgă, după semnele particulare.
„Ultima dată a vorbit la telefon cu concubinul ei vineri seară, pe la ora 22.00, când a plecat de la fabrică și se ducea la mașina de ocazie, iar el urma să o aștepte. Bărbatul a așteptat-o câteva ore pe merginea drumului, să coboare din mașina de ocazie, iar pe la 02.00 a venit la mine și mi-a spus că sora mea nu a ajuns încă. Atunci am sunat-o și eu și avea telefonul închis. Am fost împreună cu el la morgă, dar eu nu m-am putut uita la cadavru, doar el a intrat. El spune că ea ar fi, însă anchetatorii nu ne-au spus nimic clar. Ne-au luat probe ADN mie și fetiței sorei mele”, a spus sora femeii dispărute, Mihaela Sârbu.