Corina Crețu condamnă „aroganța” comisarului Oettinger, care a spus că România este „neguvernabilă”

Corina Crețu condamnă aroganța comisarului Oettinger, care a spus că România este neguvernabilă
Publicat: 29/05/2013, 17:01
Actualizat: 29/03/2019, 23:43

Europarlamentarul PSD Corina Crețu, vicepreședinte al grupului socialiștilor și democraților din PE, condamnă „poziția arogantă” a comisarului european Gunther Oettinger, care a afirmat că țări precum România, Italia și Bulgaria sunt „aproape neguvernabile”.

„Protestez față de acest mod de gândire care confundă democrația și dreptul cetățenilor europeni de a face alegerile politice pe care le cred potrivite cu incapacitatea de a se guverna. România este cât se poate de guvernabilă și așa a fost în toți acești 23 de ani scurși de la Revoluție, cu toate greutățile prin care am trecut și trecem”, a declarat Corina Crețu, potrivit unui comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.

Conform sursei citate, vicepreședintele europarlamentarilor socialiști a condamnat „poziția arogantă” a comisarului pentru Energie, germanul Gunther Oettinger, „care – din cauză că familia politică din care face parte, a Popularilor Europeni, a pierdut guvernarea în România, Bulgaria și Italia – pune la colț națiuni europene și determină egoisme naționale, ce pot degenera în poziții extremiste și xenofobe”.

„România are un guvern solid, o majoritate parlamentară la fel de solidă, un program de guvernare realist și o economie în creștere. Există viață politică și guvernare și în afara Popularilor Europeni, aflați acum în degringoladă din cauza impasului în care au adus Uniunea Europeană”, a precizat Corina Crețu, care a atras atenția asupra faptului că Italia și-a rezolvat problema formării guvernului, la fel ca și Bulgaria, astăzi.

„Aș vrea să-i reamintesc comisarului Oettinger un adevăr uitat de mulți, și anume că, dacă economia Germaniei a fost performantă în ultima vreme, e datorită reformelor realizate de social-democrații conduși de Gerhard Schroder”, a mai declarat europarlamentarul Corina Crețu.

Comisarul UE al Energiei, germanul Günther Oettinger, și-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România și Bulgaria sunt „neguvernabile”, Guvernul german negând ulterior că ar putea face o astfel de apreciere privind Italia, fără însă a retracta în privința României și Bulgariei.

„Mă îngrijorează că țări precum Bulgaria, România și Italia sunt, în mod fundamental, aproape neguvernabile”, a declarat germanul Günther Oettinger, conform publicației Bild.

Declarațiile au stârnit un val de nemulțumire la Roma, presa italiană solicitând explicații din partea Guvernului german.

„Nu veți auzi niciodată aprecieri de acest fel referitoare la Italia din partea Guvernului german”, a dat asigurări, potrivit ziarului Il Sole 24 Ore, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.

Presa italiană așteaptă ca Oettinger să revină asupra declarațiilor sau să demisioneze din funcția de comisar UE al Energiei.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...