Prima pagină » Magazin » Cea mai veche Tora din lume, descoperită la Bologna

Cea mai veche Tora din lume, descoperită la Bologna

Sulul pe care este scrisă cea mai veche Tora din lume, datând după toate probabilitățile din secolul al XII-lea, a fost găsit în arhivele Universității din Bologna, a anunțat miercuri profesorul care a făcut această descoperire, informează AFP.

Sulul pe care este scrisă cea mai veche Tora din lume, datând după toate probabilitățile din secolul al XII-lea, a fost găsit în arhivele Universității din Bologna, a anunțat miercuri profesorul care a făcut această descoperire, informează AFP.

Sulul, confecționat din piele de oaie, lung de 36 de metri și înalt de 64 de centimetri, era clasat în arhivele universității italiene ca un document din secolul al XVII-lea și cu un nume foarte simplu: „sulul numărul 2”.

Însă profesorul de iudaism Mauro Perani a observat că textul din acel rulou nu era conform cu anumite modificări aduse Torei în secolul al XII-lea.

„M-am gândit imediat că ruloul era mult mai vechi”, a spus profesorul italian, întrucât acesta conținea litere și semne care au fost interzise în secolul al XII-lea de filosoful evreu Moise Maimoinide.

Sulul face parte dintr-o serie de 30 de manuscrise evreiești pe care profesorul Perani a început să le catalogheze în februarie.

„Acest tip de document este foarte rar, pentru că, atunci când textul din Tora suferă vătămări, documentul își pierde caracterul sfânt și nu mai poate fi utilizat. El este atunci distrus”, a explicat expertul italian.

Ruloul se află într-o stare excelentă de conservare, spune Perani, potrivit căruia zeci de mii de exemplare ale Torei au fost distruse de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cel mai vechi rulou al unei Tora cunoscut până în prezent datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea, chiar dacă anumite elemente din Tora, sub formă de carte, nu de rulou, datând din anul 1008, există la Sankt Petersburg în Rusia.

Datarea cu carbon efectuată în Italia și în Statele Unite a confirmat faptul că manuscrisul a fost realizat între sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea.

Ruloul a fost identificat și catalogat în mod eronat de un arhivist în anul 1889.

Potrivit experților italieni, ruloul a intrat în posesia Universității din Bologna provenind de la o mănăstire dominicană din regiune, după desființarea de către Napoleon a ordinelor religioase din Italia în secolul al XIX-lea.

„Este absolut normal” ca frații dominicani să fi avut o Tora, în virtutea colaborării din Evul Mediu dintre erudiții creștini și cei evrei, a adăugat profesorul Mauro Perani.

Orașul Bologna a adăpostit multă vreme o importantă comunitate evreiască, iar universitatea din acest oraș a organizat cursuri de limbă și civilizație ebraică încă din secolul al XV-lea.

Fragmente dintr-o Tora datânt din secolul al VII-lea au mai fost descoperite, însă sulul din Bologna este considerat ca fiind cel mai vechi text sacru regăsit în integralitatea sa.

În tradiția evreiască, Torele nu sunt datate.