Constituția cu livrare rapidă

Constituția cu livrare rapidă
Publicat: 30/05/2013, 22:12
Actualizat: 29/07/2014, 21:54

Au hotărât ca opt ore pe zi să dezbată „consistent și alert” proiectul de revizuire a Constituției, astfel încât să-l dea gata până pe 20 iunie. Ei, și? Pe cine interesează discuțiile interminabile și sutele de amendamente, care-l supun pe președintele Senatului și al Comisiei Constituționale, Crin Antonescu, la chinuitorul efort de a veni trei săptămâni, zi de zi, la servici? Societatea nu este implicată în această poveste.

Forumul Constituțional – organism neparlamentar, creat pentru a prelua ideile societății civile – a strâns ce era de strâns de la ONG-uri și cetățenii vigilenți și a trimis raportul Parlamentului, dar multe propuneri din această zonă sunt în contradicție cu cele ale politicienilor, după cum afirmă președintele Forumului, Cristian Pârvulescu. Pe baza experiențelor trecute, a atâtor legi făcute fără ține seama de obiecțiile celor cărora li se adresau, mă îndoiesc că, de data asta, firava vox populi se va impune. Cred că nu i se va da nici măcar microfonul. Astfel, nu se vor auzi cele 170 de organizații ecologiste care cer, într-un glas, introducerea unor paragrafe suplimentare la Articolul 35 – Dreptul la un mediu sănătos -, care să oblige statul la măsuri ferme de protecție a naturii. Nici majoritatea covârșitoare a participanților la Forum, care propune sancționarea traseiștilor cu retragerea mandatului de către partid ori cu revocarea din Parlament, în urma unui referendum local plătit de dezertor. Sau vocile acelora care amedează Articolul 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, insistând pe responsabilizarea reprezentanților statului, de la funcționar la judecător, în raport cu cetățenii.

Constituția se revizuiește în 2013 pentru a elimina ambiguitățile din relațiile interinstituționale, generatoare de crize, pentru a întări rolul Parlamentului, fără însă a-l asana, pentru a reduce puterea Curții Constuționale și a șefului statului și pentru a cuprinde noua organizare administrativă, pe regiuni. Este o modificare dictată de războaiele dintre partide, de răfuiala USL cu președintele Traian Băsescu și, în forma ei finală, noua Constituție va reflecta voința coaliției la putere. Cetățeanul este departe de dezbaterea politică și are impresia că ajustarea Legii fundamentale nu îl privește. Revizuire ușoară pentru USL așadar, poate scoate și băga ce dorește, poporul nu va sta să analizeze, iar aprobarea prin referendum va fi un fleac, acum când a redus și cvorumul și numărul participanților la vot. Se anunță a fi și cea mai rapidă dezbatere și adoptare de Constituție de până acum, fiindcă PSD și PNL au convenit deja ce și cum modifică în trei săptămâni, în tempo allegro de 40 de articole pe zi. Ieri a început ma non troppo și, după două ore, ședința a murit, dar, de mâine, dirijorul își intră-n mână.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună