Rata șomajului a crescut în aprilie. Câte persoane sunt în căutare de locuri de muncă

Rata șomajului a crescut în aprilie. Câte persoane sunt în căutare de locuri de muncă
Publicat: 31/05/2013, 12:04
Actualizat: 29/07/2014, 18:57

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost în aprilie de 7,3 la sută, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de luna anterioară și de nivelul din aprilie 2012, numărul șomerilor ajungând la 712.000, potrivit datelor anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), informează Mediafax.

Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) a fost estimat în aprilie la 712.000, în creștere atât față de luna precedentă (705.000), cât și față de perioada similară din 2012 (711.000).

„Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,8% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,7% în cazul celor de sex feminin)”, a precizat INS într-un comunicat de presă.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,9 la sută pentru luna aprilie, respectiv 6,5 la sută în cazul bărbaților și 5,2 la sută în cel al femeilor.

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75 la sută din numărul total al șomerilor estimat pentru luna aprilie 2013.

Datele se referă la șomajul definit de Biroul Internațional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiții – nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină