Cartea de peste două milioane de dolari, scoasă la licitație

Cartea de peste două milioane de dolari, scoasă la licitație
Publicat: 01/06/2013, 10:32
Actualizat: 01/02/2019, 03:13

Manuscrisul romanului de debut scris de Samuel Beckett, estimat la 2,13 milioane de dolari, va fi scos la vânzare în cadrul unei licitații ce va fi organizată de casa Sotheby’s pe 10 iulie la Londra, informează fr.reuters.com.

Potrivit reprezentanților casei organizatoare, manuscrisul este foarte important, întrucât reflectă cu mare acuratețe procesul de creație al unuia dintre cei mai mari scriitori din secolul al XX-lea.

Textul manuscrisului „Murphy”, conceput între august 1935 și iunie 1936, la Dublin și la Londra, este cuprins în șase caiete de schițe și reprezintă cheia de boltă a acestei licitații, consacrată istoriei și literaturii engleze.

Gabriel Heaton, specialist la departamentul de manuscrise al casei Sotheby’s, consideră că interesul deosebit pentru acest manuscris ține mai ales de numărul considerabil de revizuiri aduse de Beckett.

„În total, sunt aproape 800 de pagini, iar felul în care manuscrisul este modificat arată felul în care gândea Beckett, felul în care el voia să își exprime ideile și să își clarifice gândurile”, a declarat Gabriel Heaton.

Manuscrisul este cu atât mai important cu cât spre sfârșitul vieții sale, Samuel Beckett a spus că „Murphy” era un element-cheie în procesul de înțelegere a operei sale, la fel ca piesele sale de teatru „Așteptându-l pe Godot” și „Happy Days” sau romanul său „Molloy”.

„Există o scrisoare faimoasă, trimisă de un profesor universitar, care îl întreba de unde trebuie să înceapă atunci când scrie despre opera lui Beckett. El i-a răspuns: «Citiți „Murphy”, toate temele centrale sunt prezente acolo»”, a adăugat Gabriel Heaton.

„Murphy” este considerat cel mai comic text dintre operele lui Samuel Beckett. Personajul central, un infirmier într-un azil psihiatric care dă numele romanului, încearcă să își găsească liniștea refugiindu-se în „mica lume” a spiritului.

Născut în 1906 la Dublin, Samuel Beckett a trăit cea mai mare parte a vieții la Paris, a scris în franceză și în engleză și a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 1969.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță: Se strigă darul de nuntă
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Prințesa Beatrice va deveni mamă pentru a doua oară! Cum se pregătește familia regală pentru...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Efectul Zel’dovich, confirmat după 50 de ani de la teoretizare