Călugării de la Athos au primit undă verde de la Patriarhie pentru a participa la slujbă la Penitenciarul Rahova

Călugării de la Athos au primit undă verde de la Patriarhie pentru a participa la slujbă la Penitenciarul Rahova
Publicat: 01/06/2013, 20:23
Actualizat: 14/04/2019, 16:02

Patriarhia Română le-a dat acordul călugărilor de la Muntele Athos să participe, duminică, la Sfânta Liturghie care va fi oficiată la biserica de la Penitenciarul Rahova, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, preotul Constantin Stoica.

„Patriarhia Română a primit, sâmbătă după-amiază, o solicitare din partea grupului de călugări de la Sfântul Munte Athos pentru a li se permite să participe, duminică, la slujba Sfintei Liturghii de la biserica Penitenciarului Rahova. După ce a analizat cererea, Patriarhia și-a dat acordul, astfel că grupul de călugări va putea participa la slujbă, în condițiile în care și Administrația Națională a Penitenciarelor va fi de acord”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a mai spus că orice preot sau monah care intenționează să slujească într-o biserică din rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor trebuie să trimită o solicitare scrisă cu mult timp înainte la ANP, potrivit legislației în vigoare și protocolului dintre Ministerul Justiției și Patriarhia Română.

El a precizat că cei patru călugări de la Sfântul Munte Athos care au fost sâmbătă la Penitenciarul Rahova pentru a cere informații despre procedura pentru acordarea asistenței religioase în penitenciar sunt, din punct de vede spiritual, în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice.

Călugări de la Muntele Athos au fost, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova pentru a solicita drept de vizită la Gigi Becali, aceștia dorind să oficieze o slujbă, duminică, la biserica unității de detenție, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Robert Ionescu.

Potrivit avocatului Robert Ionescu, care a fost la Penitenciarul Rahova însoțit de doi călugări de la Muntele Athos, aceștia așteaptă răspunsul de la conducerea unității de detenție privind cererea de vizită la Gigi Becali și oficierea unei slujbe.

Robert Ionescu a spus că este avocatul ales al lui Gigi Becali și sâmbătă dimineață s-a întâlnit cu acesta, ocazie cu care l-a anunțat că a venit cu doi călugări de la Muntele Athos care vor să îl viziteze în penitenciar.

Avocatul a precizat că cei doi călugări cu care a venit la Penitenciarul Rahova fac parte dintr-un grup de 12 călugări de la Muntele Athos care a venit în România.

Potrivit avocatului, aceștia așteaptă răspunsul de la comandantul Penitenciarului Rahova privind cererea de vizită și de oficiere a unei slujbe la biserica din unitatea de detenție. Robert Ionescu a precizat că în cazul oficierii unei slujbe, s-ar putea să fie necesar avizul de la Patriarhia Română, întrucât călugării „sunt străini de Biserica Ortodoxă Română”.

Avocatul a mai spus că Gigi Becali are dreptul în luna iunie la patru vizite, la fiecare dintre acestea putând veni câte două persoane, însoțite de doi copii. Ionescu a precizat că, din informațiile pe care le are, pentru sâmbătă nu au fost solicitate vizite la Gigi Becali.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat pentru MEDIAFAX că la Penitenciarul Rahova au venit patru călugări care au solicitat informații despre procedura pentru acordarea asistenței religioase în penitenciar.

Ea a precizat că până în prezent nu a fost depusă la Penitenciarul Rahova nicio solicitare scrisă de la aceștia privind acordarea asistenței religioase în unitatea de detenție.

Livadariu a mai spus că orice cult religios recunoscut de lege poate solicita acordarea asistenței religioase în penitenciar.

Potrivit Regulamentului privind asistența religioasă a persoanelor private de libertate, unitățile de detenție permit accesul reprezentanților cultelor și asociațiilor religioase recunoscute de lege în mediul penitenciar, pentru a răspunde nevoilor de asistență religioasă a persoanelor private de libertate aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Aprobarea accesului în mediul penitenciar pentru reprezentanții cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege este acordat de către directorul unității de detenție, conform regulamentului.

Solicitarea de acces trebuie să fie formulată în scris și însoțită de lista nominală cu persoanele care vor desfășura activități specifice în mediul penitenciar. Aceasta se înaintează directorului unității de detenție până la sfârșitul lunii noiembrie a fiecărui an, având valabilitate pentru anul calendaristic următor. Lista nominală cuprinde informații privind numele, prenumele, seria și numărul actului de identitate al reprezentanților cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege, precum și avizul organismului național reprezentativ al acestora.

Solicitările ulterioare de acces trebuie să fie motivate în scris.

De asemenea, solicitarea pentru accesul în penitenciar a reprezentanților cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege pentru activități specifice în unitățile în care nu există cereri ale persoanelor private de libertate se motivează în scris.

Persoanele private de libertate pot să-și declare, pe propria raspundere, confesiunea sau apartenența religioasă, la intrarea în locul de deținere și ulterior pe parcursul executării pedepsei privative de libertate sau a măsurii internării.

În timpul executării pedepsei, deținuții își pot exprima opțiunea de a participa la oricare dintre activitățile cu caracter religios desfășurate de reprezentanții cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege.

Administrația Națională a Penitenciarelor are un protocol cu Biserica Ortodoxă Română, acesta fiind reînnoit în 26 martie 2013. Protocolul de colaborare stabilește cadrul general în care se desfășoară activitatea preoților din penitenciare, precum și modalitățile de realizare a unor activități cu implicații sociale, educaționale și moral-creștine.

Gigi Becali este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Alături de acesta au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Cei trei stau în aceeași cameră de detenție timp de 21 de zile, cât durează perioada de carantină. După cele 21 de zile de carantină se va stabili în ce regim vor executa cei trei pedepsele și dacă vor fi transferați la o altă închisoare, preciza purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, după încarcerarea acestora.

CFR – Petrolul în Cupa României la fotbal. Echipele de start

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...