Inundațiile fac ravagii în Europa. Șase morți și mii de locuințe evacuate

Inundațiile fac ravagii în Europa. Șase morți și mii de locuințe evacuate
Publicat: 03/06/2013, 15:02
Actualizat: 03/07/2013, 16:29

Cel puțin șase persoane au murit și alte câteva au fost date dispărute, luni, în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale din Europa Centrală, unde mii de locuințe au fost evacuate, în special în Germania, Cehia și Austria, relatează AFP.

În regiunile afectate, aceleași imagini cu bărbați, femei și copii în ploaie, mânuind saci cu nisip pentru construirea digurilor, reamintesc de inundațiile din 2002.

În CEHIA, unde Guvernul a decretat stare de urgență în aproape toată Boemia (vest), cinci persoane au murit și alte câteva au fost date dispărute.

Un bărbat și o femeie au murit, duminică, după ce casa lor s-a prăbușit în apropiere de Praga. Alte două cadavre au fost găsite în nordul țării, iar un bărbat în vârstă de 82 de ani s-a înecat în apropiere de Benesov, la 40 de kilometri sud de Praga.

Bilanțul riscă să crească deoarece cel puțin patru persoane, dintre care doi bărbați care practicau, sâmbătă seara, rafting pe râul Berunka, la 30 de kilometri sud-vest de Praga, au fost date dispărute luni.

Metroul din Praga este parțial închis de duminică seara, iar numeroase căi ferate și drumuri au fost blocate.

Elevii din Praga au fost invitați să stea acasă, luni, din cauza perturbării transporturilor.

Aproximativ 2.700 de persoane au fost obligate să își părăsească locuințele în Boemia, iar mii de consumatori nu aveau energie electrică luni dimineața.

Armata a mobilizat aproximativ 2.000 de militari, dintre care 300 la Praga, pentru a face față situației.

În GERMANIA, situația s-a înrăutățit în sudul și estul țării. La Passau, oraș bavarez situat la frontiera cu Austria, la confluența Dunării cu Inn și Ilz, recordul stabilit de inundațiile din 2002 și din 1954 a fost doborât, iar armata a fost chemată pentru a ajuta echipele de salvare.

„Multe persoane, care s-au confruntat deja cu inundațiile în 2002, refuză să își părăsească locuințele. Încercăm să le convingem”, a declarat primarul din Passau, Jürgen Duppen, pentru postul de televiziune N24.

„Avem aproape 700 de membri ai echipelor de salvare în acțiune. Cei aproximativ 200 de soldați chemați în ajutor sosesc. Este momentul, deoarece unele persoane au lucrat deja 36 de ore fără întrerupere”, a adăugat el, subliniind că „populația din Passau are o anume rutină în ceea ce privește inundațiile”.

În Saxonia, fostă regiune a RDG, situată la frontiera cu Cehia și Polonia, au fost mobilizați sute de polițiști, echipați cu bărci, saci de nisip și o macara.

„Suntem șocați. A trebuit să ieșim foarte repede din casă”, a declarat pentru postul de televiziune NTV o locuitoare din Dresda, cu copilul în brațe, după ce a petrecut noaptea de duminică spre luni într-un adăpost.

În AUSTRIA, inundațiile au provocat moartea unei persoane și alte două au fost date dispărute. Sute de locuitori din regiunea Salzburg și aproximativ alți 300 din orașul Melk, situat în nord, au fost deja evacuați.

Armata a fost mobilizată pentru a contribui la operațiunile de salvare și la stăvilirea apelor.

Potrivit autorităților, Dunărea și Inn ar putea să atingă și chiar să depășească nivelul din 2002, când inundațiile au provocat pagube în valoare de 7,5 miliarde de euro.

În UNGARIA, primarul Budapestei a declanșat o alertă de inundații luni dimineața, o viitură pe Dunăre fiind așteptată vineri sau sâmbătă. Aceasta ar putea crea o situație similară celei din 2002.

În august 2002, nivelul Dunării a atins 8,49 metri la Budapesta. Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate și peste 20.000 au lucrat la îndiguiri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună