Serialul „Clanul Soprano”, care prezintă viața de zi cu zi a unor mafioți din New Jersey, a fost desemnat show-ul cu cel mai bun scenariu din istoria televiziunii americane, depășind comedia „Seinfeld”, clasată pe locul al doilea în această listă întocmită de Sindicatul scenariștilor americani.
Această asociație (Writers Guild of America/ WGA), alcătuită din scenariști care lucrează în cinematografie, televiziune și industriile new media, a alcătuit o listă cu cele mai bune 101 seriale TV din punct de vedere al scenariilor, pe baza voturilor exprimate de membrii săi, informează Reuters.
Comediile și dramele sunt reprezentate în mod egal în Top 10.
WGA a favorizat producțiile de televiziune relativ recente. Doar unul din primele 10 seriale, „The Twilight Zone”, clasat pe locul al treilea, a fost produs înainte de anii 1970, iar aproape jumătate din întreaga listă de 101 seriale au fost lansate în ultimul deceniu.
„Clanul Soprano”, produs de postul de televiziune HBO, spune povestea mafiotului Tony Soprano, interpretat de James Gandolfini, care încearcă din răsputeri să păstreze un echilibru între viața de familie și acțiunile mafiote în care este implicat.
Celelalte comedii care se alătură serialului „Seinfeld” în top 10 sunt producții din anii ’70-’80 – „All in the Family”, „The Mary Tyler Moore Show”, „M*A*S*H” și „Cheers”.
Producțiile dramatice „The West Wing”, „The Wire” și „Mad Men” completează topul 10. De altfel, „Mad Men” este singurul show TV din topul 10 care nu s-a încheiat și rulează încă și în 2013.
Serialul de animație „Familia Simpson” ocupă locul al 11-lea, urmat de producția din anii ’50 „I Love Lucy”.
„The Daily Show With Jon Stewart”, clasat pe locul al 17-lea, a ocupat cea mai înaltă poziție dintre toate producțiile de televiziune care ies din formatul comediilor sau dramelor realizate pe baza unui scenariu.
Aflat pe locul al 43-lea, serialul „Downton Abbey”, produs de PBS, este cel mai bine clasat serial produs în afara Statelor Unite.
Deși cele mai multe dintre serialele incluse în această listă au avut un mare succes la vremea lor și au avut un număr mare de sezoane, alte seriale cu o „viață” mult mai scurtă, precum „Twin Peaks” (locul al 35-lea), „Friday Night Lights” (locul al 22-lea) și „Arrested Development” (locul al 16-lea), s-au descurcat și ele foarte bine.
În timp ce posturile NBC, CBS și HBO au fost bine reprezentate în topul 10, cel mai bine clasat serial produs de ABC a fost comedia „Taxi”, care ocupă poziția a 19-a.