Președintele rus, Vladimir Putin, a ironizat, în fața presei și liderilor Uniunii Europene (UE), pe seama securității participanților ruși la o conferință privind Siria, unde s-ar întâlni cu rebeli care își „spintecă și mănâncă” dușmanii, relatează AFP.
„Posturile de televiziune au arătat membri ai opoziției armate care își spintecau dușmanii morți și le mâncau organele. Sper că nu vor exista asemenea participanți la Geneva 2, fiindcă, altminteri, aș avea dificultăți să asigur securitatea participanților ruși și va fi dificil de a participa la lucrări cu ei”, a declarat Putin.