Sorin Alexandrescu, șeful Antenelor, audiat din nou la DNA

Sorin Alexandrescu, șeful Antenelor, audiat din nou la DNA
Publicat: 07/06/2013, 12:57
Actualizat: 29/04/2015, 17:35

Sorin Alexandrescu, directorul Antena Tv Group, este audiat astăzi de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de șantajarea administratorului RCS-RDS. Sorin Alexandrescu a fost citat de procurorii pentru o nouă audiere în dosarul în care a fost arestat preventiv. Joi 6 iunie Alexandrescu a fost eliberat de judecătorii Tribunalului București după ce a petrecut cinci zile în arest preventiv.

Sorin Alexandrescu, șeful Antena Group, l-a șantajat pe Ioan Bendei, administratorului RCS&RDS, să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV, spunându-i că, altfel, va fi făcută publică o anchetă jurnalistică în care se va arăta că Bendei i-a dat a dat 3,5 mil. euro mită lui Mitică Dragomir. Aceasta este acuzația principală din referatul procurorilor DNA, care au cerut astăzi arestarea lui Sorin Alexandrescu.

În stenogramele depuse la referat, apar mai multe dialoguri între Alexandrescu și Bendei, dar și între Alexandrescu și o doamnă și un domn, care, potrivit unor surse, sunt Camelia Voiculescu (șefa trustului Intact) și Dan Voiculescu (fondatorul trustului Intact).

Potrivit procurorului, șeful Antena Group urmărea să-l determine pe reprezentantul RCS-RDS să semneze un contract de 7,2 milioane euro anual.

Prin acest contract RCS-RDS se angaja să plătească retransmisia prin satelit a posturilor Antena Group. În final Sorin Alexandrescu a fost de acord și cu un contract mai mic ca sumă. Mai precis 4 milioane de euro pe an pe o perioadă de 5 ani ani. Procurorii spun că în schimbul celor 20 de milioane euro șeful Antena Group ar fi fost de acord să nu mai publice informațiile legate de contractul dintre RCS-RDS și Mitică Dragomir.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată