Prima pagină » Știri » Șoferii RAT Brașov nu se vor întoarce la lucru; primarul Scripcaru a anunțat că va demite conducerea

Șoferii RAT Brașov nu se vor întoarce la lucru; primarul Scripcaru a anunțat că va demite conducerea

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat, vineri, că va declanșa procedurile pentru desemnarea unei noi conduceri la Regia Autonomă de Transport Brașov, iar cei care au oprit lucrul vor avea de suferit pentru prejudiciul creat călătorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat, vineri, că va declanșa procedurile pentru desemnarea unei noi conduceri la Regia Autonomă de Transport Brașov, iar cei care au oprit lucrul vor avea de suferit pentru prejudiciul creat călătorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Brașovului a spus că luni va da un anunț pentru desemnarea unei noi conduceri la RAT, urmând ca cei care au oprit lucrul să aibă de suferit, conform fișei postului, pentru prejudiciul creat călătorilor.

„Transportul public nu este o joacă a cuiva, ci este responsabilitatea cuiva, iar dacă vor să facă un protest să îl facă potrivit legii. Să facă un anunț, să asigure 30% din personal, altfel este un abuz”, a spus Scripcaru.

Primarul crede că nu a fost vorba despre un protest spontan, ci unul „pus la cale”.

Primarul George Scripcaru și prefectul Mihai Mohaci s-au întâlnit, vineri, cu conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Brașov pentru a discuta problemele angajaților care au oprit lucrul, singura soluție legală pentru creșterea salariilor fiind restructurările de personal, această decizie urmând a fi lăsată la alegerea conducerii Regiei.

Scripcaru a spus, după întâlnirea cu conducerea RAT, că municpalitatea este la zi cu subvențiile către regie și că, legal, nu există posibilitatea unor majorări salariale, singura soluție fiind restructurarea de personal și redistribuirea fondurilor de salarii.

„Este bine ca lumea să știe că municipalitatea și cetățenii Brașovului suntem cei care susținem cea mai mare parte a activității RAT. Din punct de vedere al municipalității, suntem la zi cu subvenția de 26 milioane lei pe care o acordăm anual Regiei și suntem la zi și cu acoperirea gratuităților pentru diversele categorii de cetățeni, cum ar fi elevii (în sumă de cinci milioane lei – n.r.)”, a spus Scripcaru.

Primarul a precizat că salariul mediu al angajaților Regiei este de circa 2.000 de lei, „ceea ce nu este neapărat puțin în comparație cu alte categorii”.

„Orice mărire salarială trebuie să respecte legea. Singura soluție ar fi o restructurare care s- ar putea face prin reducerea numărului de angajați și redistribuirea salariilor la categoriile de angajați cu salarii mai mici. De exemplu, dacă ar pleca o sută de angajați, s-ar putea face o creștere cu 10% a salariilor. Altă soluție legală nu există, iar aceasta și-a asumă conducerea RAT”, a mai spus primarul.

În cazul în care șoferii nu își vor relua activitatea, ei vor fi sancționați, deoarece nu își respectă fișa postului. Directorul economic al RAT Brașov, director exploatare la RAT Brașov, a spus că ultima majorare salarială a fost făcută în 2007, iar salariul mediu brut este de circa 2.000 de lei al unui angajat care are vechime și face ore suplimentare. Regia are 962 de angajați, dintre care 360 sunt șoferi, iar încasările zilnice din vânzările de bilete și abonamente sunt de circa 110.000 – 120.000 de lei.

Prefectul Mihai Mohaci a preluat lista cu solicitările sindicaliștilor și a spus că o va înainta către MAI și Ministerul Muncii, însă a precizat că problema trebuie rezolvată la nivel local.

Conducătorii auto din cadrul Regiei Autonome de Transport (RAT) Brașov au refuzat să meargă pe traseu, vineri dimineață, fiind nemulțumiți că salariile lor nu au mai crescut de câțiva ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al RAT Brașov, Silviu Ștefan, protestul spontan a fost inițiat de șoferii de autobuze care ar fi trebuit să intre în cursă la ora 05.30, iar lor li s-au alătura de la ora 07.00 și șoferii de troleibuze.

„La această oră ar fi trebuit să fie pe traseu 140 de conducători auto de autobuze și troleibuze. În total, avem circa 360 de conducători auto, dar aceștia sunt solidari cu colegii lor. La această oră nu circulă niciun autobuz. Singura revendicare a angajaților este cea legată de salarii”, a declarat reprezentnatul RAT Brașov corespondentului MEDIAFAX.

La ora transmiterii acestei știri, nu a fost reluată circulația cu mijloacele de transport în comun în Brașov, iar șoferii de taxi refuză curse pe distanțe mai mici, al căror tarif este sub 10 lei.

Citește și