În România lui 2013, peste 60.000 de copii se află în grija statului, care alocă pentru îngrijirea lor și pentru salariile celor 32.000 de persoane care lucrează în sistemul de protecție, 150 de milioane de euro anual. Potrivit calculelor gândul, pentru fiecare minor aflat într-o formă de plasament, România cheltuie zilnic 32 de lei. O mică parte din bani merg efectiv la copil însă, respectiv 7 lei, pentru că restul de 25 de lei se reîntorc în sistem – pentru plata angajaților.

La mai bine de un an de la schimbarea Legii adopției, România se confruntă cu un nou paradox: cel dintre, cinic vorbind, cerere și ofertă. Pe de-o parte, sunt copiii instituționalizați (57.480 la nivelul anului 2012), iar de cealaltă – familiile care-și doresc să adopte. Acestea – 1.400 la număr, în 2012, potrivit Oficiului Român pentru Adopții – , acuză în continuare autoritățile că îngreunează procesul de adopție. Motivul? Copiii lăsați în grija statului reprezintă o sursă de venit pentru cele 32.413 de persoane care lucrează în sistemul de protecție a copilului.

Cât durează în România procesul de adopție

Pentru a putea adopta un copil în România, familiile care nu pot avea un copil sau care își doresc să înfieze trebuie să se încarce cu multă răbdare. Acesta este și cazul Nicoletei Cristea-Brunel, care așteaptă din octombrie 2012 să fie anunțată că s-a găsit un copil pe care să îl poată adopta.

„Mi s-a spus că am tupeu dacă mă aștept să mi se încredințeze atât de repede un copil. ‚Au trecut doar câteva luni, unde vă grăbiți”, este răspunsul pe care îl primesc atunci când întreb dacă s-a găsit un copil și pentru mine”, a declarat pentru gândul Nicoleta Brunel.

Ea a primit atestatul de părinte adoptator în luna octombrie a anului trecut, document care este valabil doar un an. Dacă nu se găsește un copil disponibil pentru ea într-un an, Nicoleta Brunel va trece din nou prin procesul reatestării „Ca să exist în evidența autorităților că îmi doresc în continuare un copil trebuie să refac atestatul, iar procesul durează câteva luni bune”, a precizat Brunel. E vorba d eun întreg dosar, care cuprinde acte legalizate, adeverințe medicale, adeverințe salariale, atestate psihologice, anchete sociale, anchete psihologice, caracterizări și chestionare. Plus vizite la domiciliu.

Potrivit reprezentanților Oficiului Român de Adopții, procesul de adopție în România durează între 1,5 ani și 2 ani. „Sunt țări în care procesul de adopție durează și 4 ani”, explică situația Ramona Popa, consilier ORA.

„Am locuit în Franța și în Elveția, iar acolo listele de așteptare pentru a adopta un copil sunt mari pentru că nu există minori care sunt în grija statului, în timp ce în România sunt foarte mulți copii aflați în grija statului și pe care autoritățile nu vor să îi dea spre adopție”, contrazice punctul de vedere al oficialului ORA Nicoleta Brunel.

Statistic, de când s-a schimbat legea au fost mai puțini copii înfiați

În aprilie 2012 Legea adopției s-a schimbat. Potrivit noului act normativ, copiii ar fi mai ușor adoptabili. Asta doar în teorie. În practică, însă, procedurile de adopție sunt la fel de greoaie, fapt dovedit statistic.

Potrivit datelor obținute de gândul, de la intrarea în vigoare a noii legi, respectiv 7 aprilie 2012, și până la data de 4 martie 2013 au fost adoptați 999 de copii, dintre care 221 de cereri au fost depuse pe rolul instanțelor înainte de aprilie 2012. Astfel, de la schimbarea legii și până în martie 2013 doar 778 de copii au fost adoptați, dintre care 28 de încredințări în vederea adopțiilor s-au înregistrat numai în București.

Mai mult, cifrele arată că înainte de schimbarea legii numărul copiilor care au fost adoptați este dublu. Astfel, în anul 2009, în România, s-au înfiat 1.730 de copii, în 2010 s-au înfiat 1.921 de copii, iar în anul 2011 s-au înfiat 1.736 de copii.

Autoritățile contrazic cifrele susținând că schimbarea legii a fi crescut rata de adopții. „Statisticile sunt în curs de actualizare, în permanență. Deocamdată nu avem o statistică clară a numărului de copii care au fost adoptați în primul an de când s-a schimbat legea. De cele mai mult ori deciziile judecătorești ne vin cu o întârziere de câteva luni și de aceea apar, până în prezent, un număr mai mic de adopții”, a declarat pentru gândul Ramona Popa, consilier ORA.

De ce nu se adoptă copiii din România

În urma discuțiilor cu reprezentanții mai multor ONG-uri, dar și cu părinți români care-și doresc să adopte, am identificat o serie de motive pentru care numărul adopțiilor finalizate rămâne în continuare scăzut.

● Copiii sănătoși sunt trecuți în acte ca fiind bolnavi. „Ni s-a semnalat din teritoriu că în sectorul 1 există un copil care ar putea fi adoptat și există și o familie care dorește să îl ia. Din păcate nu se poate, deoarece copilul este internat la Centrul Jiului, un centru pentru copii cu dizabilități, deși micuțul are suflu sistolic (nr. un simptom al unei afecțiuni cardiace).

Statul nu poate să dea acest copil, deoarece în dosarul familiei care are atestat de adopție scrie că părinții vor un copil sănătos, iar în acte el apare ca fiind un copil cu dizabilități. Suflul sistolic nu este o afecțiune gravă. Aceasta poate dispărea de la sine. Nu pune în pericol viața minorului sau a familiei care dorește să îl adopte”, explică pentru gândul președintele SOS Infertilitatea.

● Înainte ca un copil să fie dat spre adopție se consultă până și rudele de gradul 4. Se poate întâmpla să fie consultate – căutate până la 80 de persoane, fapt ce durează. „Sunt și cazuri în care ne confruntă cu situații absurde. De exemplu, un băiețel din Mureș, care are acum în jur de un an, a fost abandonat de mamă în spital. Paternitatea nu a fost stabilită. Femeia și-a dat la internare un nume fals, ceea ce înseamnă, din punctul meu de vedere, că nu își dorea să ia acel copil acasă. După câteva zile s-a prezentat la spital în vederea obținerii unui certificat de naștere pentru nou-născut, iar mai apoi a lăsat copilul în continuare în spital. Avea nevoie de acel document pentru a beneficia de alocația micuțului. În cele din urmă mama a specificat că nu poate avea grijă de el, deoarece acasă mai avea alți copii și îi era și așa greu să se descurce”, povestește o situație cu care s-a confruntat președinta asociației SOS Infertilitatea.

Pentru ca acel copil să aibă dreptul la o viață normală alături de o familie adoptivă s-au făcut cercetări la autoritățile competente: evidența populației, primăria de domiciliu, poliție, pentru identificarea rudelor. „Bunica din partea mamei era moartă. Exista un frate din partea bunicii mamei, care a spus că nu poate avea grijă de copil, dar care și-a adus aminte că mai există doi frați, despre care nu putea da foarte multe detalii. Nu știa unde locuiau, nu știa data nașterii, știa doar numele. S-au făcut iar solicitări la autoritățile competente pentru identificarea lor, iar răspunsul a fost că nimeni nu știe nimic despre aceste persoane. În consecință, copilul nu poate fi dat spre adopție, deoarece nu s-au consultat și ceilalți doi frați despre care nimeni nu știe nimic”, mai povestește reprezentantul asociației.

● Reintegrarea în familia naturală, extrem de importantă pentru autorități. Asociațiile de profil și familiile care așteaptă să adopte un copil spun că pentru autorități reintegrarea în familia naturală este extrem de importantă fără să se gândească la consecințe. „Am lucrat timp de 13 ani în asociații care aveau drept scop integrarea în societate a copiilor părăsiți de părinții naturali. De-a lungul experienței mele am întâlnit cazuri în care autoritățile au ținut cu tot dinaninsul să reintegreze copiii părăsiți în familiile naturale. La un momentdat am întâlnit o femeie de etnie care a spus că nu își poate crește copilul pentru că nu are o situație materială bună. A cerut chiar și ajutor statului pentru a-i da o căruță de lemne pentru că nu avea bani să încălzească casa pe timp de iarnă. Bineînțeles că copilul a fost lăsat în grija ei, iar micuțul nu a supraviețuit iernii. Făcuse pneumonie de la o banală răceală”, a povestit Cristina Căpătan, membră a asociației SOS Infertilitatea.

Povestea unui părinte adoptator: „La 3 ani jumate copilul meu nu știa cum îl cheamă și unde îi e nasul”

Pe lângă îngreunarea procesului de adopție, statul nici nu are grijă de copiii din sistem susțin părinții care au reușit cu greu să adopte. E cazul . Anei Maria Dănciulescu, care a devenit părinte în 2009 și ale cărei probleme nu s-au sfârșit după adopție. „La trei ani și jumătate copilul meu nu știa unde e nasul, pentru că nu se uitase până atunci niciodată în oglindă. Nu știa cum îl cheamă. Cântărea 12 kilograme. La trei ani și jumătate avea un început de redard. Medicii l-au catalogat cu o formă de autism. Până la doi ani a fost în grija mamei naturale, care l-a abandonat, iar mai apoi a fost lăsat în grija unei asistente maternale, care nu s-a îngrijit deloc de el”, povestește Ane Marie Dănciulescu.

Bucureșteanca spune că sistemul este responsabil de marea parte dintre afecțiunile de care suferă copilul ei. „În acte mi s-a prezentat ca un copil perfect sănătos. În realitate, copilul meu nu vedea cu ochiul stâng din naștere, avea probleme cu auzul, suferea de suflu sistolic. În plus, nu era dezvoltat nici din punct psoho-neuromotor conform vârstei sale”, a mai spus Dănciulescu.

Mama adoptivă precizează că deși a muncit foarte mult pentru ca băiețelul pe care l-a înfiat în urmă aproape 4 ani să fie un copil normal, acesta este încă traumatizat de tratamentul la care a fost suspus în primii ani de viață.

Autoritățile explică de ce merge greu procedura adopțiilor

În urma unei solititări făcute de gândul la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, autoritățile recunosc că noua lege a adopției nu a influențat foarte mult procentul adopțiilor.

La întrebarea „Care este motivul pentru care numărul adopțiilor este în continuare mic în România, în condițiile în care noua lege a adopțiilor ar fi trebuit să faciliteze acest lucru”, reprezentanții Ministerului Muncii au precizat pentru gândul: „Numărul adopțiilor se menține la aproximativ același nivel cu cel din anul 2011, luând în considerare că până la intrarea în vigoare a noii legi exista un număr de aproximativ 350 de adopții în familie anual (dintre care cea mai mare parte erau adopțiile care aveau paternitatea recunoscută, fiind născuți în afara căsătoriei și astfel soția celui care făcea recunoașterea paternității adopta copilul soțului).

„Întrucât a fost introdus în noua lege articolul privind obligativitatea testului ADN pentru adopția copilul care s-a născut în afara căsătoriei și este adoptat de soția celui care face recunoașterea, aceste cazuri nu mai sunt posibile și astfel nu se mai regăsesc în statistica privind numărul total de adopții. Noua lege presupune atât schimbări de ordin procedural dar și o schimbare a mentalității și abordării adopției în principal în rândul celor cu responsabilități în domeniu, iar acest lucru necesită pregătirea personalului”.

ORA: Numărul cuplurilor care doresc să adopte este mai mic decât numărul copiilor adoptabili

Reprezentanții Oficiului Român de Adopții au declarat pentru gândul că numărul cuplurilor care doresc să adopte este mai mic decât numărul copiilor adoptabili. „În prezent sunt aproximativ 1.400 de familii care atestat de adopție și 1.600 de copii care pot intra într-o familie nouă”, a menționat Ramona Popa, consilier ORA.

Reprezentantul a spus că faptul că numărul adopțiilor nu a explodat odată cu schimbarea legislației nu este datorat exclusiv autorităților. „Sunt și cazuri în care familiile refuză copiii pe motive de etnie, de probleme de sănătate. Vârsta este și ea un factor exențial atunci când un adolt optează să adopte sau nu un copil. De regulă persoanele care au atestat de adopție își doresc copii până în vârsta de 4 ani. Din păcate, peste 50% dintre copiii care sunt adoptabili au peste această vârstă”, a menționat Ramona Popa.

Portretul robot al familiei care își dorește să adopte un copil

Membrii familiilor care adoptă au în medie, la data finalizării adopției, vârsta de 35-45 de ani, studii universitare sau liceale, iar valoarea medie a veniturilor se situează peste 2.500 de lei, arată rezultatele unui studiu realiat de Oficiul Român pentru Adopții (ORA).

Cercetarea privind strategiile de comunicare despre adopție între părinții adoptivi și copilul adoptat, realizat de ORA, Unicef și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, arată că majoritatea celor care adoptă au în medie vârsta de 35-45 ani la data finalizării adopției.

Din punct de vedere al educației, cei mai mulți părinți adoptivi au studii universitare absolvite (40 la sută), liceale (37 la sută), gimnaziale finalizate (10 la sută), în timp ce trei la sută nu au absolvit nicio școală.

De asemenea, 71 la sută dintre familiile care au fost incluse în eșantion locuiesc în mediul urban și au un loc de muncă stabil.

Câți bani alocă statul pentru fiecare copil pe care îl are în grijă

Datele obținute de gândul arată că în anul 2012 bugetul alocat sistemului de protecție a copilului a fost 670. 849. 000 de lei, echivalentul a peste 150 de milioane de euro.

Datele oferite de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru gândul arată că în 2013 statul a alocat pentru fiecare copil aflat în grija sa sume de bani cuprinse între 1.419 lei pe lună și 1896 de lei pe lună.

Astfel, un copil plasat într-un centru de plasament are alocat lunar suma de 1.419 lei, în timp ce un copil plasat în case de tip familial are alocat lunar suma de 1.259. Mai mulți bani primesc copiii cu dizabilități. Astfel, copiii cu dizabilități plasați în centre de plasament au alocat lunar suma de 1.885. Cei mai mulți bani alocați lunar sunt pentru copiii plasați în centre de primire în regim de urgență, adăpost de noapte pentru copiii străzii, sau copiii care săvârșesc fapte penale și nu răspund penal. Pentru aceștia statul are alocat o sumă lunară de 1.896.

Astfel, pentru cheltuielile de cazarmament se alocă anual sume cuprinse 336 și 844 de lei pentru fiecare copil.