LOTO, LOTO 6 din 49. Nu s-a câștigat la extragerea LOTO 6 din 49 din 4 iulie. Un român a dat lovitura la LOTO în Italia

Publicat: 04/07/2013, 19:38
Actualizat: 09/01/2020, 06:20

LOTO, LOTO 6 din 49. Se împlinesc aproape opt luni de când premiul cel mare la LOTO 6 din 49 nu a mai fost câștigat în România. Milioane de variante sunt jucate de către români în fiecare săptămână la jocurile organizate de Loteria Română. Între timp însă, un român se numără printre cei 56 de câștigători ai marelui premiu al Loteriei italiene, în valoare de circa 40 milioane de euro. Tânărul de 27 de ani, care lucrează ca muncitor în nordul Italiei, a încasat la LOTO aproximativ 730.000 de euro.„Românul este un băiat bun, normal, care a suferit mult, iar acum își dorește să se însoare cu prietena lui și să aibă copii”, a transmis biroul de presă al loteriei italiene.

UPDATE Nici de această dată nu a fost câștigat marele premiu la LOTO 6/49. 21 de jucători au ghicit cinci numere din șase și au încasat câte 18.300 de lei. La NOROC nu s-a câștigat la primele două categorii, dar la categoria a treia există un jucător care va încasa peste 28.300 de lei.

La LOTO 5 din 40 a fost câștigat premiul cel mare de la prima categorie, în valoare de peste 433.000 de lei.De asemenea, a fost câștigat premiul de categoria I la NOROC PLUS, în valoare de 37.000 de lei.

La JOKER nu a câștigat nimeni la primele două categorii, însă la categoria a treia există trei norocoși, care vor încasa câte 11.700 de lei.

Multe luni, circa șapte, au trecut și în 2011 până când a fost câștigat din nou premiul cel mare la LOTO 6 din 49. După ce potul a fost adjudecat în luna aprilie 2011, acesta nu a mai fost câștigat apoi până în noiembrie.

Numere LOTO – 4 iulie:

LOTO 6 din 49:29, 38, 44, 27, 18, 17

NOROC:0043737

JOKER:16, 2, 17, 14, 15 și 7

NOROC PLUS:504660

LOTO 5/40:14, 1, 31, 35, 23 și 28

SUPER NOROC:413525

Extragerea LOTO de duminică, 30 iunie, a fost săracă în premii mari. Nici de această dată premiul cel mare la LOTO 6 din 49 nu a fost câștigat. Însă 78 de jucători au fost aproape de el. Aceștia au încasat câte 9.100 de lei la categoria a doua a jocului (cinci numere ghicite din șase). La categoria a treia (patru numere din șase) a celui mai important joc LOTO au fost 3.113 câștigători. Fiecare va încasa câte 230 de lei.

La NOROC, la categoria a treia, șase jucători au luat câte 9.800 de lei. La categoria a doua nu a câștigat nimeni. La LOTO 5/40, categoria a treia, există 106 câștigători. Aceștia vor încasa câte 260 de lei.

La NOROC PLUS, trei jucători încasează, la categoria a doua, câte 2.300 de lei, iar la categoria a treia sunt 16 câștigători. Fiecarejucător la acest joc LOTO va primi câte 327 de lei. La SUPER NOROC, categoria a doua, doi jucători au câștigat câte 1.800 de lei, iar la categoria a treia cinci jucători vor încasa câte 535 de lei. La JOKER, nimeni nu a câștigat la primele trei categorii.

Milioane de variante jucate pentru 10,3 milioane de euro la LOTO 6/49. Numere LOTO – 4 iulie

Gândulvă prezintă numerele extrase la LOTO pe 30 iunie:

LOTO 6/49:16, 25, 14, 36, 8, 33

NOROC:8720177

JOKER:21, 6, 45, 44, 26 și 1

LOTO 5/40:15, 17, 24, 30, 31 și 23

SUPER NOROC:417186

NOROC PLUS:867535

Loteria Română a anunțat că a acordat, la jocurile LOTO pe care le organizează, în primele șase luni ale acestui an peste 3,6 milioane de premii, în valoare totală de peste 66,4 milioane de euro. În luna iunie a acestui an, compania a acordat 709.956 de premii la LOTO, în valoare de 58,3 milioane lei (peste 13 milioane de euro), după cum urmează:

LaLOTO 6 din 49s-au înregistrat 238.396 de câștiguri, în valoare totală de peste 16,7 milioane lei (peste 3,7 milioane euro).

La NOROC s-au înregistrat 2.492 de câștiguri, în valoare totală de peste 2,5 milioane lei (peste 570.000 euro).

La JOKER s-au înregistrat 45.879 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,17 milioane lei (peste 260.000 euro).

La NOROC PLUS s-au înregistrat 8.167 de câștiguri în valoare totală de peste 305.000 lei (peste 68.000 euro).

LaLOTO5/40 s-au înregistrat 1.136 de câștiguri, în valoare totală de peste 720.000 lei (peste 162.000 euro).

La SUPER NOROC s-au înregistrat 6.381 de câștiguri, în valoare totală de peste 110.000 lei (24.700 euro).

În 2012, Loteria Română a acordat peste 7,1 milioane de premii, în valoare totală de peste 145 milioane de euro.

În 2012, Loteria Română a acordat peste 7,1 milioane de premii, în valoare totală de peste 145 milioane de euro.

LOTO. Când s-a câștigat ultima dată la LOTO 6 din 49

Premiul categoriei I a jocului LOTO 6 din 49 a fost câștigat ultima dată pe 15 noiembrie 2012, fiind în valoare de peste 2,8 milioane de lei. Anul trecut, premiul de categoria I la acest joca fost câștigat de cinci ori, cel mai mare câștig obținut fiind de peste 20 de milioane de lei.

LOTO 6 din 49. Istoricul ultimelor 10 câștiguri

Noroc. Istoricul ultimelor 10 câștiguri

LOTO 6 din 49. Frecvența numerelor extrase la acest joc LOTO

TOP 3 câștiguri înregistrate în istoria LOTO 6 din 49:

1. Pe 27.01.2008 un jucător a câștigat aproape 47 milioane de lei.

1. Pe 07.06.2009 un jucător a câștigat puțin peste 46 milioane de lei.

3. Pe 24.12.2009 un jucător a câștigat circa 40 milioane de lei.

În perioada ianuarie – mai 2013, Loteria a acordat peste 2,8 milioane de premii la jocurile LOTO, în valoare totală de peste 53,3 milioane de euro. Anul trecut, au fost acordate peste 7,1 milioane de premii, în valoare totală de peste 145 milioane de euro.

LOTO. Statistici legate de cei care au câștigat marele premiu la loterie:

– 55% dintre câștigători s-au declarat mai fericiți după ce au luat potul cel mare. 43% au spus că acest lucru nu le-a afectat în niciun fel fericirea. 2% s-au declarat mai puțin fericiți.

– 95% dintre cei care erau necăsătoriți înainte de a câștiga la LOTO s-au căsătorit ulterior.

– 66% dintre câștigători le-au dat bani fraților, 57% le-au dat bani copiilor, iar 51% le-au dat bani și părinților.

– probabilitatea ca averea familiei unui câștigător să dispară după doar trei generații este de 90%.

– 90% dintre câștigătorii premiului cel mare la LOTO au în continuare același cel mai bun prieten.

– 40% dintre câștigători au dat mai mulți bani în scopuri caritabile.

– 48% dintre cei care au câștigat premiul cel mare la LOTO nu și-au abandonat cariera. 45% și-au început propria afacere.

LOTO. Cele mai mari câștiguri înregistrate la loteria în SUA

Noi extrageri LOTO vor avea loc duminică, 7 iulie, la ora 19:00.

Gândul.info publică în fiecare săptămână, în timp real, numere LOTO și numere LOTO 6 din 49.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor