Ministerul turc de Externe a transmis o notă oficială de protest Vaticanului după ce papa Francisc a afirmat recent că uciderea armenilor în timpul primului război mondial a fost ”primul genocid al secolului XX”, informează Agerpres, care citează sedmița.ru.
Potrivit cotidianului turc Hurriyet, guvernul turc ”și-a exprimat dezamăgirea” în legătură cu afirmațiile suveranului pontif, transmițând nemulțumirea sa Vaticanului prin reprezentanții diplomatici la Ankara și Roma.
Papa a făcut referire la genocidul armean în timpul întâlnirii din 3 iunie avute cu patriarhul Nerses Bedros al XIX-lea al Ciliciei, capul Bisericii Catolice Armene. Nu este pentru prima dată când Francisc recunoaște genocidul armean. În urmă cu câțiva ani, pe când era arhiepiscop de Buenos Aires, el a calificat uciderea și trimiterea în exil a milioane de armeni drept ”cea mai mare crimă a Imperiului Otoman împotriva poporului armean și a întregii umanități”.
În aprilie a.c. s-au împlinit 98 de ani de la masacrele comise împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman. Potrivit Erevanului, au murit 1.500.000 de armeni, adică peste jumătate din populația armeană la acea perioadă. Populația armeană din Anatolia și Cilicia, catalogată de autoritățile de la acea vreme drept „inamic intern”, a fost constrânsă să plece în exil în deșertul Mesopotamiei. Numeroși armeni au fost uciși pe drum sau în tabere de refugiați.
De atunci, poporul armean luptă pentru recunoașterea și condamnarea internațională a genocidului. Până acum, mai multe țări au recunoscut oficial crimele comise împotriva armenilor între 1915 și 1917, precum Belgia, Canada, Polonia, Rusia, Elveția, Franța. Parlamentul European a recunoscut genocidul armean la 18 iunie 1987.
Turcia nu acceptă însă ca evenimentele tragice ce au avut loc la începutul secolului trecut în estul Anatoliei să fie catalogate drept genocid, Ankara vorbind de represalii împotriva unui popor care s-a aliat cu „dușmanul rus” în primul război mondial. Totodată, Ankara susține că cifra de 1,5 milioane este exagerată și că numărul victimelor este de ordinul zecilor de mii.