Prima pagină » Magazin » Desene de Michelangelo, descoperite într-o sală secretă

Desene de Michelangelo, descoperite într-o sală secretă

Desene de Michelangelo, descoperite într-o sală secretă
Mai multe desene în cărbune de Michelangelo, descoperite într-o sală secretă de sub capela Medici din bazilica San Lorenzo din Florența, au fost prezentate pentru prima dată în public, luni, într-o conferință de presă, informează AFP.

Mai multe desene în cărbune de Michelangelo, descoperite într-o sală secretă de sub capela Medici din bazilica San Lorenzo din Florența, au fost prezentate pentru prima dată în public, luni, într-o conferință de presă, informează AFP.

Desenele au fost prezentate de Monica Bietti, directoarea Muzeului Capela Medici, și stau mărturie pentru opera unui artist obligat să se ascundă.

Michelangelo, considerat un geniu al Renașterii italiene, a fost nevoit să se ascundă în acea cameră mică subterană – de doar șapte metri pe doi metri – timp de trei luni, în perioada atacului trupelor spaniole asupra acestui oraș toscan în anul 1529.

În stilul său ușor de recunoscut – musculatură, mișcare, forță -, artistul italian, condamnat la singurătate în acele luni, a acoperit pereții camerei cu schițe, încercând să își stimuleze inspirația în vederea unor opere viitoare.

Acea capelă, „Sacristia nouă”, datând din 1521, include mormintele membrilor familiei Medici, sculptate de Michelangelo.

Camera secretă, aflată la subsol, a fost descoperită în noiembrie 1975, cu ocazia unor lucrări de restaurare. Ea va rămâne inaccesibilă pentru turiști, din motive de securitate.

În complexul San Lorenzo există alte două capele Medici – Cappella dei Principi și Capela Comorii.

În 1527, locuitorii Florenței au înlăturat de la putere familia Medici și au reinstaurat republica. Începând din toamna anului 1529, trupele împăratului Carol Quintul au asediat Florența timp de 10 luni și au înlăturat republica. Domnia familiei Medici a fost restabilită.