Când ar putea merge românii la urne. Cele trei variante pentru referendumul lui Băsescu

Când ar putea merge românii la urne. Cele trei variante pentru referendumul lui Băsescu
Publicat: 11/06/2013, 21:25
Actualizat: 06/07/2016, 04:25

Românii ar putea merge la referendum cel mai devreme la toamnă, în condițiile enunțate de președintele Traian Băsescu care a anunțat astăzi lansarea procedurii consultării populare.

Condițiile prezidențiale se referă la forma în care va ieși din plenul parlamentului noua Constituție, ce va decide Curtea Constituțională în privința proiectului de revizuire, dar și la ce decizie se va lua în privința legii referendumului care prevede reducerea pragului de prezență la 30 la sută.

Ca măsură de precauție, șeful statului a declanșat procedura de consultare a parlamentului, care are termen până la finalul acestei luni să dea un punct de vedere pe propunerea președintelui.

Varianta1

Comisia de revizuire și-a stabilit ca termen finalul acestei săptămâni pentru finalizarea proiectului de revizuire. Când acesta va fi gata el va fi transmis Curții Constituționale care are termen zece zile pentru emiterea unui aviz. Astfel, cel mai devreme, pe 24 iunie, CCR ar putea transmite avizul Parlamentului. Abia după acest moment, proiectul noii Constituții intră în dezbaterea plenului, care poate sau nu ține cont de părerea magistraților.

După ce va fi adoptat de parlament în plenul său, proiectul trebuie transmis la Curtea Constituțională care va emite un aviz obligatoriu de această dată. CCR nu are însă un termen în care trebuie să se pronunțe și având în vedere că la 1 iulie începe vacanța judecătorească, vacanță care durează până la 31 iulie, este posibil ca și în cazul în care în ultima săptămână a lui iunie noua Constituție să fie adoptată de Parlament, CCR să ia o decizie după 1 septembrie încolo. Într-un astfel de scenariu, data unui referendum ar putea fi stabilită spre finalul lui octombrie.

Varianta 2

În varianta în care proiectul de revizuire pică la Curtea Constituțională, noua Constituție se întoarce în parlament, iar toată procedura se reia, abia după ce CCR își va fi motivat decizia și publicat-o în Monitorul Oficial. Traseul legislativ va fi același, fiind foarte posibil ca întrega dezbatere să se prelungească înspre anul viitor. Ar mai fi de precizat că președintele Traian Băsescu și-a anunțat intenția de a convoca un referendum odată cu europarlamentarele care au loc în iunie.

Șansele ca proiectul noii Constituții să pice la CCR este foarte probabil. O decizie de anul trecut referitoare la legea uninominalului pur face referire la referendumul din 2009 privind trecerea la unicameral cu 300 de membri presupune că orice modificare legislativă în afara deciziei luate la consultarea din 2009 este neconstituțională deoarece încalcă prevederea constituțională privind exercitarea suveranității poporului. „Referendumul, indiferent de caracterul său – decizional sau
consultativ – cum este cazul referendumului național din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranității naționale. Art.2 din Constituție prevede în acest sens că „Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. (…) Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară, nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voința populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de față, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanții aleși ai poporului”, se arată în decizia Curții.

Varianta 3

O altă variantă și cea mai rapidă ar fi ca președintele după ce CCR se va pronunța asupra reducerii cvorumului la referendum, decizie programată pentru 26 iunie. Și așa însă trebuie să aștepte motivarea care, în general nu vine mai devreme de două săptămâni, astfel că o stabilire a datei referendumului nu poate fi făcută până pe 10 iulie. Cu o campanie de 30 de zile, într-o astfel de variantă referendumul ar trebui să aibă loc cel mai devreme pe 10 august. O astfel de variantă este plauzibilă însă în condițiile în care CCR va da undă verde reducerii cvorumului, un prag de prezență de 50% fiind aproape imposibil de atins mai ales că este vorba de perioada verii, a concediilor. Astfel, discuția s-ar putea amâna până la toamnă cel puțin.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal