Un oficial FIFA și UEFA a declarat, sub protecția anonimatului, că Steaua va fi, cel mai probabil, exclusă din cupele europene pentru cel puțin un sezon, scrie ring.ro.
„Am văzut și eu comunicatul UEFA și pentru mine e foarte clar. Îi cunosc foarte bine pe cei din comisie, știu cum gândesc și mi-e greu să cred că Steaua mai are vreo șansă să joace anul acesta în Europa. Experiența îmi spune că Steaua nu va ieși bine de la Comisia de Disciplină, se poate da ori amendă, ori excludere din cupele europene. Dar, în ambele cazuri, nu este timp să se analizeze apelul până la tragerea la sorți a preliminariilor”, a declarat oficialul FIFA și UEFA.
Sursa a mai sugerat că Steaua ar putea fi sancționată și pentru că nu a mai existat niciun caz similar judecat la UEFA.
Oficialul a precizat că a existat un caz, în 2008, în care o echipă exclusă de Comisia de Disciplină din Liga Campionilor, FC Porto, a fost iertată la apel, însă atunci nu exista o decizie definitivă a instanțelor din țară, așa cum a primit Gigi Becali în dosarul Valiza.
Pe de altă parte, un avocat din LPF a precizat, pentru ring.ro, că Steaua ar putea suferi și pe plan intern din cauza condamnării lui Gigi Becali. „Toate informațiile care apar în aceste zile de la UEFA sunt în defavoarea Stelei. Este mai mult decât clar că Steaua va fi exclusă cel puțin un an din cupele europene. Mai mult, cazul a fost redeschis și la noi și vor fi luate măsuri și pe plan intern”, a declarat respectivul avocat. Sursa notează că Steaua va fi sancționată „minimum cu depunctare”.