Scrisoarea de adio lăsată de actrița Jiah Khan îl incriminează pe iubitul acesteia. „M-ai torturat în fiecare zi”

Publicat: 14/06/2013, 08:40
Actualizat: 21/03/2019, 23:53

După ce săptămâna trecută vestea sinuciderii actriței Jiah Khan, în vârstă de numai 25 de ani, i-a cutremurat pe fanii săi din întreaga lume, cazul ia o nouă întorsătură, relatează Daily Mail.

Iubitul artistei, Suraj Pancholi, a fost arestat luni, după ce, într-o scrisoare de adio lăsată de Jiah, aceasta se plângea că bărbatul era violent cu ea și ar fi obligat-o să facă o întrerupere de sarcină.

LOTO, LOTO 6/49. Nu s-a câștigat la cat. I a LOTO 6/49. Numerele extrase pe 13.06.2013 la LOTO

Foto: AFP//Mediafax

„Nu știu cum să îți spun, însă acum pot să fac asta, căci nu mai am nimic de pierdut. Deja am pierdut totul. Dacă citești asta probabil că deja am plecat sau sunt pe cale să plec”, se arată în primele rânduri ale scrisorii adresate lui Suraj.

„În ultimul timp m-ai torturat în fiecare zi. (…) A fost o vreme în care mă vedeam alături de tine pentru tot restul vieții, viitorul meu era cu tine. Dar tu mi-ai spulberat toate visele. Mă simt moartă pe dinăuntru. Niciodată nu m-am dăruit atât de mult unei persoane, niciodată nu mi-a păsat de cineva atât de mult. În schimbul dragostei mele, tu m-ai înșelat și m-ai mințit”, continuă Jiah.

„Am avortat copilul nostru, iar asta m-a durut extrem de mult… Îmi doresc să mă fi iubit așa cum te-am iubit eu”, mai scria artista.

Mai departe, actrița de la Bollywood îi reproșa iubitului său comportamentul dur la adresa ei și lipsa de afecțiune.

„Nu știu de ce destinul ne-a adus împreună. (…)Viața ta nu însemna decât petreceri și femei. (…) Eu nu am fost niciodată cu nimeni altcineva. Sunt o persoană loială. Nicio altă femeie nu îți va oferi atât de mult cât ți-am oferit eu și nici nu te va iubi precum te-am iubit eu (…) Părăsesc acest loc lăsând în urmă doar vise distruse și promisiuni goale. Tot ce vreau acum este să adorm și să nu mă mai trezesc niciodată”, se arăta în ultimele rânduri ale scrisorii.

Actrița Jiah Khan a fost găsită spânzurată în locuința ei din orașul indian Mumbai, pe 4 iunie.

Tânăra era celebră în lumea filmului Indian, jucând în numeroase producții de la Bollywood, și chiar alături de Aamir Khan și Akshay Kumar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024