Tâlharii prinși joi în București, după o urmărire cu focuri de armă, au fost arestați preventiv

Tâlharii prinși joi în București, după o urmărire cu focuri de armă, au fost arestați preventiv
Publicat: 15/06/2013, 10:25
Actualizat: 03/07/2013, 18:03

Cei trei tâlhari prinși joi în București, după ce polițiștii au tras mai multe focuri de armă, precum și ceilalți doi suspecți, prinși în urma perchezițiilor ulterioare, au primit, vineri, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, potrivit unei decizii a Tribunalului București.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel București.

Cristian Nedelcu, Roberto Pascu, zis „Huidumă”, Robert Marin Alexandru, zis „Marijean”, Florin Moraru, zis „Catic” și Daniel Lugu au fost prezentați, vineri, magistraților Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

Cristian Nedelcu, zis „Dilaila”, este liderul grupării, potrivit unor surse din Poliție.

După un filaj de aproximativ patru luni, gruparea lui Nedelcu a fost anihilată, joi, la capătul unei acțiuni în timpul căreia s-au tras mai multe focuri de armă și au fost avariate mai multe mașini ale Poliției.

Flagrantul a fost făcut pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei, unde Cristian Nedelcu, împreună cu alți doi bărbați, a jefuit un medic irakian, patron al unei case de schimb valutar, care avea la el 30.000 de lei. Bărbatul a fost atacat în momentul în care a ieșit din scara blocului. Acesta a încercat să se lupte cu cei care l-au tâlhărit, însă a fost rănit la cap. Acesta a mai fost victima unei tâlhării și în urmă cu cinci ani, au precizat sursele citate.

După ce agresorii i-au luat banii, polițiștii au intervenit, însă Nedelcu a reușit să fugă, împreună cu unul dintre locotenenții săi. La un moment dat, calea fugarilor a fost blocată de mai multe mașini ale a Poliției, însă nici în aceste condiții suspecții nu au vrut să oprească și au intrat violent cu autoturismul în aceste mașini.

Cei doi au fost încătușați și transportați la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, unde medicii au constatat că au suferit politraumatisme și fracturi, Nedelcu având și o rană de glonț la picior.

După prinderea celor trei au fost făcute 11 percheziții în Capitală și în județul Ialomița, în urma cărora au fost ridicați alți doi bărbați suspectați că ar face parte din gruparea condusă de Nedelcu.

Cei trei tâlhari prinși joi în București, după un flagrant, sunt suspectați de că au comis, în ultimii ani, mai multe jafuri în valoare de sute de mii de dolari, victime fiind în special cetățeni străini, au declarat oficiali din Poliția Capitalei.

Potrivit comisarului-șef Marian Iorga, șeful Serviciului de investigații criminale din Poliția Capitalei, suspecții obișnuiau să fure mașini, pe care le foloseau apoi pentru comiterea tâlhăriilor.

Ofițerul a mai spus că aceștia vizau în general cetățeni străini, pe care îi atacau după ce aceștia plecau de la case de schimb valutar.

Cei trei sunt suspectați, printre altele, că în 2009 au jefuit o persoană de la care au plecat cu nu mai puțin de 280.000 de dolari.

Cristian Nedelcu a fost eliberat din închisoare în 2012, după ce a executat 11 ani pentru un jaf armat comis asupra unui afacerist iranian, potrivit unor surse din Poliție.

Conform surselor citate, Cristian Nedelcu a intrat în atenția autorităților din 1997, când a fost dat în urmărire generală pentru furt.

În anul 2001, Nedelcu a fost prins de polițiști după ce a coordonat un jaf armat, căruia i-a căzuit victimă omul de afaceri iranian Ali Kavian Mohammad, care la acea vreme avea o casă de schimb valutar. Bărbatul a fost atacat de mai multe persoane care, după ce l-au amenințat cu o pușcă, i-au luat 472 de milioane de lei vechi, bani pe care iranianul tocmai îi împrumutase de la o cunoștință din Voluntari.

Pentru comiterea faptei, atacatorii au folosit un autoturism BMW, pe care l-au furat din parcarea unui bloc din Sectorul 5. Pentru această faptă, Cristian Nedelcu a executat 11 ani de închisoare.

Conform surselor citate, după ce a ieșit din penitenciar, Nedelcu a constituit o nouă grupare. Împreună cu oamenii săi, timp de aproape un an, Nedelcu ar fi participat la mai multe lovituri, organizate după tiparul jafului din 2001, fiind folosite mașini furate și, uneori, chiar arme de foc.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?