Prima pagină » Știri politice » Băsescu, INTERVIU LA „DUPĂ 20 DE ANI”: „Lulache e o clientă politică. Nu poți să-ți chemi clientul și să-i spui să fie cu bun-simț?”

Băsescu, INTERVIU LA „DUPĂ 20 DE ANI”: „Lulache e o clientă politică. Nu poți să-ți chemi clientul și să-i spui să fie cu bun-simț?”

Băsescu, INTERVIU LA

Situația salariilor mari din companiile de stat se putea rezolva de către Guvern altfel decât prin instituirea supraimpozitării cu 85% a veniturilor compensatorii pentru manageri, consideră președintele Traian Băsescu. Invitat dumnică în emisiunea „După 20 de ani”, la Pro TV, președintele a dat-o ca exemplu, ca „nume reprezentativ”, pe Daniela Lulache, șefa NuclearElectrica, plecată de la Fondul Proprietatea cu astfel de venituri de „un milion și jumătate de dolari”. 

„Se putea rezolva foarte bine, amiabil. Cum doamna aceea care a ajuns la Nuclearelectrica, a încasat de pe unde a fost vreo jumătate de milion de dolari pentru că nu și-a încheiat mandatul. Aia este o clientă politică, nu poți să îți chemi clientul și să spui nu poți să fii cu bun simț, nu poți tu partid care l-ai susținut să câștige zeci de mii de euro pe lună să spună stop?”, a spus șeful statului.

Lulache a fost demisă de la Fondul Proprietatea în 2009, primind 455.000 de euro, ca venituri compensatorii la părăsirea funcției remunerată cu 17.000 de euro pe lună. Recent, ea a frost susținută de PNL pentru a prelua șefia NuclearElectrica.

Soluția lui Băsescu ca alternativă pentru Ordonanța 55/ 2013, care a instituit taxa de 85% atât pentru stat cât și pentru privat, ar fi fie „rezulvarea amiabilă”, fie într-o lege „de funcționare a acestor regii, companii cu capital de stat să introducem articolul în care să stabilim salarizarea la nivel de bugetari”.

„A încercat și Boc, a încercat, mai neinspirat, premierul Ponta pentru că a încălcat un principiu, mă refer la cota unică. A ieșit din cota unică, este prima breșă care se face și nu va fi bine primită de oamenii de afaceri. Sunt partizan fără rezerve a găsirii unei soluții aici, dar să fie găsită soluția care nu ne afectează credibilitatea. Dacă tot te-am numit domnul Rușanu, că tu ai salariu de 14.000 de euro cât Banca Națională, te chem eu la Parlament și stabilim că ai mai puțin, prin vot. Dacă nu, îți dăm un vot să pleci din funcție”, a spus Băsescu.

După estimările făcute publice de Victor ponta, salariul lui Dan Radu Rușanu, numit recent de Parlament la coducerea ASF, urma să fie „de zece ori cât al unui ministru”, adică de aprixsimativ 10.000 de euro pe lună.

Autor