Briza adie dinspre râul Moscova

Generalul Patrușev, fost director al FSB și secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei a trecut pe la noi, a fost primit după cuviință de oficialități, a lăsat în urmă o hârtie și niște declarații din partea alor noștri cam „încordate”, cum îi place viitorului ambasador Vasile Soare să zică.

Urmele trecerii generalului Patrușev nu au fost consemnate doar printr-un simplu comunicat, președintele Băsescu simțind nevoia să facă precizări. Doar invitația pentru distinsul oaspete, pasăre rară rusă pe aici, a fost făcută de consilierul pentru securitate națională Iulia Fota. Mânat de o logică bine delimitată, cu parfum vag de război rece și lume bipolară, domnul Băsescu a spus că discuțiile au fost bune, cam cu mârâieli prin părțile esențiale, dar că președintelui Putin i se poate transmite „deschiderea pentru cooperare”. Cât despre un viitor contact oficial româno-rus la cel mai înalt nivel, domnul Băsescu e sceptic, iar domnul Putin e deocamdată prea ocupat să își pună în ordine viața personală.

Relațiile politice româno-ruse nu sunt de ieri, de azi, mai mohorâte și reci decât apele râului Moscova. Anul trecut, în timpul meteoricului guvern Ungureanu, ministrul său de Externe, Cristian Diaconescu, recunoștea corect și cu jumătate de gură: „Agenda bilaterală a relației politice cu Rusia trebuie upgradată (…) În ceea ce privește aspectele politice, cred că lipsește deocamdată de pe agenda bilaterală tema legată de chestiunile politice și de securitate ale regiunii”. Realismul și disponibilitatea au rămas însă în acest stadiu.

Dialogul bilateral la nivel mediu și înalt fiind quasi-absent, România și Rusia își mai surâd cu reținere sau se încruntă doar în contexte foarte largi, care privesc îndeosebi aranjamentele de securitate și sâcâitoarea dependență energetică. Ne mai încălzim cu gaze rusești, mai fluturăm batistuța din dosul scutului anti-rachetă, ne mai măsurăm cu ei putințele prin Republica Moldova. Relație tipică între o putere și un stat căruia pare că îi lipsește în acțiune orgoliul pe care și-l arogă (discursiv) de „frontieră a UE”.

Cu un nou ambasador la Moscova nu se face primăvară, dar se pot face multe. Vasile Soare, noul nostru trimis, a dat față cu Parlamentul. Diplomat experimentat și respectat, Soare a spus: „Îmi propun revitalizarea dialogului politic la nivel înalt, să încercăm o cadență mai bună în acest sens”, cu precizarea neagră și necesară: ultimul contact la nivelul primilor-miniștri a fost în 2004, iar la nivelul miniștrilor de Externe în 2009, fiind „foarte rare” și vizitele parlamentare. Dar s-a simțit obligat să fie optimist: „Este o deschidere crescută din partea lor și cred că asistăm la o schimbare în tonul politicii externe rusești față de România”.

Dacă vizita generalului Patrușev a adus o briză mai călduță dinspre Moscova și dacă „deschiderea crescută”a Rusiei este „pe bune”, rămâne să o simtă pe pielea sa ministrul Corlățean, care va merge în vizită oficială în Rusia. Unde va trebui să se dovedească abil, pentru valorificarea acestei deschideri în interes românesc. Altfel, vorba lui Ion Iliescu, „marcăm momentul” și cu asta rămânem.