Camera a adoptat legea prin care pensiile militare revin la nivelul de dinainte de recalculare

Camera a adoptat legea prin care pensiile militare revin la nivelul de dinainte de recalculare
Publicat: 18/06/2013, 15:20
Actualizat: 27/09/2018, 22:20

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 262 de voturi „pentru”, 15 voturi „împotrivă” și 22 de abțineri, proiectul de lege potrivit căruia, de la 1 octombrie 2013, pensiile militarilor recalculate în 2010 revin la nivelul de dinainte de recalculare.

Proiectul prevede că pensiile militarilor recalculate în 2010 ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se vor plăti în cuantumul din decembrie 2010 începând de la 1 octombrie 2013.

Proiectul a fost inițat de mai mulți parlamentari PSD și PNL, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobrițoiu, Gabriel Vlase, George Scutaru, Mihăiță Calimente, Radu Stroe.

După vot, George Scutaru a precizat că adoptarea acestui proiect îndeplinește unul dintre primele obiective ale USL, și anume revenirea la pensiile militare la cuantumul din 2010. El a spus că Guvernul Boc a tăiat pensiile militarilor, și acum, pentru 18 milioane de militari din MApN și servicii, se face dreptate, USL îndeplinindu-și astfel promisiunea electorală.

Deputatul PDL Gheorghe Tinel a spus că PDL s-a abținut de la vot deoarece nu este convins că prin acest act normativ se face dreptate până la capăt. „Ați venit pentru un angajament făcut grupului Dogaru”, a spus Tinel Gheorghe.

În replică, deputatul minorităților Niculae Mircovici a precizat că și lui îi va reveni pensia de la 1 octombrie și nu face parte din echipa Dogaru.

Camera Deputaților este for decizional cu acest proiect.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?