Îndemnul președintelui-tată: „Faceți, fetelor, un copil, este un act patriotic!”

Îndemnul președintelui-tată: Faceți, fetelor, un copil, este un act patriotic!
Publicat: 18/06/2013, 18:48
Actualizat: 19/06/2013, 00:42

Preocupat de riscul de scădere demografică pe fondul natalității din ultimii ani, președintele Traian Băsescu a făcut public, printre altele, îndemnul adresat propriilor fiice de a face copii. „Mă uit cât am muncit cu fetele mele, măritate-nemăritate, «Faceți, fetelor, un copil, că până la urmă este un act patriotic». Mă rog, cu asta mică am reușit până la urmă, cu cea mare nu reușesc”, a povestit astăzi șeful statului la o dezbatere cu reprezentantele unui Club al Femeilor de Afaceri.

Recent, președintele a anunțat public, că va avea o nepoată.

Băsescu s-a declarat îngrijorat, că în situația în care trendul negativ din ultimii ani se va păstra, România va ajunge în 2030 să aibă doar 15 milioane de locuitori în 2030, ceea ce se va traduce ca „o pierdere uriașă pentru țară și ca pondere”. În prezent, România este al șaptelea stat, după numărul de locuitori, din UE, având un număr de europarlamentari proporțional cu populația.

Președintele anticipează nu doar o scădere, ci și „o schimbare consistentă a structurii populației”. „Avem minoritatea roma, care este extrem de productivă. Cum Dumnezeu femeia romă poate ține cinci-șase copii, iar românca nu poate? E adevărat, ea nu este manager, femeia romă”, a spus Băsescu, de părere că „maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii”.

În privința legislației, șeful statului consideră că România oferă printre cele mai permisive cadre legsislative din Europa în favoarea natalității, dând ca exemplu Belgia, unde femeile stau numai 30 de zile în concediu de creștere a copilului. „Problemele nu sunt la timp, sunt la susținerea financiară, lucru pe care îl recunosc”, a spus Băsescu, care a argumentat însă că și înainte de plafonarea operată de Guvernul Boc la indemnizația de creștere a copilului rata natalității a fost tot în scădere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform